Prima pagină » National » România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap, spune ministrul Muncii
România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap, spune ministrul Muncii

România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap, spune ministrul Muncii

15 iul. 2025, 21:39,
în National

Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap, a anunțat marți seară, la Antena 1, ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, citează Agerpres.

„Sunt din ce în ce mai multe persoane care au astfel de certificate (de handicap), de la același medic, pentru aceeași – în ghilimele – boală. Există fraudă în sistem și avem un mecanism de transparentizare astfel încât, pe de o parte, să diminuăm, poate chiar să eliminăm frauda și, pe de altă parte, să putem trage la răspundere pe aceia dintre medici care se folosesc în mod nelegitim de parafa pe care o au și de profesia onorabilă pe care ar trebui să o exercite pentru a face astfel de falsuri. Ei vor trebui să răspundă cât de aspru se va putea și lucrăm împreună cu Ministerul Sănătății inclusiv pentru a gestiona lista criteriilor. România are niște boli care sigur că sunt o problemă pentru fiecare cetățean dar care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap”, a declarat ministrul Muncii.

El a subliniat că acest gen de fraudă distruge bugetele locale ale unor localități mici, care nu au industrie mare și nici bugete mari.

Controale pentru depistarea muncii la negru

Pe de altă parte, ministrul Florin Manole a anunțat că de două zile se derulează o campanie națională pentru depistarea muncii la negru, demers care a început cu sectorul construcțiilor, dar se va extinde și în alte domenii de activitate.

„Azi, când vorbim, suntem în a doua zi a unei campanii naționale în care peste 1000 de inspectori de muncă din toată țara, din toate județele, concomitent, merg într-o campanie pentru a depista munca la negru. E important din mai multe motive. În primul rând, să se înțeleagă faptul că nu este o noutate pentru Inspecția Muncii. Doar luna trecută sunt peste 200 de amenzi, sancțiuni care s-au dat pentru că s-au depistat astfel de probleme fără să fi fost o temă specifică. Acum e o temă specifică pentru că e important ca oamenii care muncesc cinstit în această țară, în construcții, de exemplu, să primească legal și oficial și cu toate taxele plătite la zi, banii pe care îi merită pentru munca lor”, a subliniat ministrul de resort.

Manole a anunțat sancțiuni pentru angajatorii care încalcă legea și a precizat, de asemenea, că o astfel de campanie este necesară pentru că angajatorii onești suferă în urma unei concurențe neloiale care trebuie corectată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iulie 2026
20 iulie 2026