Autoritățile au anunțat că România a ajuns la 5.000.000 de doze administrate. Campania naţională de vaccinare anti-COVID a început în România în data de 27 decembrie 2020.
„În această seară am depășit pragul de 5.000.000 de doze administrate în cadrul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Până în această seară, în România au fost vaccinate peste 3.158.000 de persoane împotriva COVID-19. Împreună învingem pandemia!”, este mesajul celor de la Ro Vaccinare.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, marţi, că peste 84.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 136 de reacţii adverse. Alte 147 de reacţii sunt în curs de investigare, relatează News.ro.
Potrivit CNCAV, 84.647 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 65.008 cu serul Pfizer, 9.616 cu cel de la Moderna şi 10.023 cu cel produs de AstraZeneca.
În total, au fost vaccinate 3.147.573 de persoane. Cele mai multe dintre acestea au primit vaccinul Pfizer – 2.434.180, alte 291.941 au fost vaccinate cu Moderna, iar 421.452 cu AstraZeneca.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 136 de reacţii adverse: 75 la vaccinul Pfizer, 44 la Moderna şi 17 la AstraZeneca.
„Menţionăm că 147 reacţii adverse sunt în curs de investigare”, a transmis CNCAV.
Coronavirus în România
Până astăzi, 27 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.049.539 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
979.445 de pacienți au fost declarați vindecați, potrivit știrioficiale.ro
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.019 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 27.683 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 26.04.2021 (10:00) – 27.04.2021 (10:00) au fost raportate 172 decese (89 bărbați și 83 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 11 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 68 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
159 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.851. Dintre acestea, 1.336 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.291.143 de teste RT-PCR și 863.621 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.971 de teste RT-PCR (12.097 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.874 la cerere) și 10.266 teste rapide antigenice.