Prima pagină » Actualitate » România este ținută la porțile Schengen de Austria. Croaţia a înregistrat o creştere cu 140% a imigraţiei
România este ținută la porțile Schengen de Austria. Croaţia a înregistrat o creştere cu 140% a imigraţiei

România este ținută la porțile Schengen de Austria. Croaţia a înregistrat o creştere cu 140% a imigraţiei

28 sept. 2023, 21:00,
în Actualitate

În timp ce România este ținută la porțile Schengen de către Austria pe baza argumentului migrației ilegale, Croaţia a înregistrat o creştere cu 140% a imigraţiei ilegale faţă de anul trecut, a anunţat joi şeful poliţiei de frontieră, Zoran Niceno, relatează AFP, potrivit Agerpres. Mai mult, Croația a fost acceptată de Viena în Schengen chiar în ședința în care Austria s-a opus aderării României.

Peste 54.500 de persoane au trecut ilegal graniţa cu Croaţia, a precizat șeful poliției de frontieră din Croația.

„Toţi au cerut azil, ceea ce demonstrează că traficanţii şi migranţii sunt familiarizaţi cu sistemul european şi ştiu că sunt liberi să se deplaseze”, a mai spus el.

Croaţia, ţară cu 3,8 milioane de locuitori, a aderat la spaţiul Schengen în 2023, o zonă vastă în care peste 400 de milioane de persoane pot călători liber fără controale la frontierele interne. Croaţia este una dintre ţările aflate pe ruta Balcanilor, folosită de sute de mii de bărbaţi, femei şi copii care au fugit de războaie, în 2015 şi 2016. După aproape 10 ani, un număr mai mic de migranţi continuă să folosească ruta, sosind în Croaţia din Bosnia sau Serbia vecine.

În Slovenia, numărul migranţilor aproape s-a triplat

De cealaltă parte a frontierei, în Slovenia, numărul migranţilor aproape s-a triplat în primele opt luni ale anului 2023, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022. Deşi nu se pune problema pentru moment a restabilirii controalelor la frontieră, numărul patrulelor a crescut „în locurile cele mai critice”, a declarat ministrul sloven de interne, Bostjan Poklukar.

Mai multe asociaţii au avertizat în legătură cu expulzările ilegale de migranţi de către Croaţia – inclusiv a copiilor – şi lipsa centrelor de primire pentru solicitanţii de azil.

Croaţia a obţinut pe 8 decembrie 2022 undă verde pentru intrarea în Spaţiul Schengen

Croaţia a obţinut pe 8 decembrie 2022 undă verde pentru intrarea în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2023. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne care s-a desfăşurat la Bruxelles.

În aceeași ședință a Consiliului JAI, Austria s-a opus aderării României la Schengen, iar Olanda s-a opus aderării Bulgariei.

Inițial, austriecii au spus că se confruntă cu un aflux tot mai mare de migranți ilegali care ajung la frontierele sale traversând România. Ulterior, Viena a adoptat altă explicație, anume că spațiul Schengen nu funcționează cum trebuie, astfel că nu trebuie extins.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 august 2026
31 august 2026