Prima pagină » Actualitate » România implementează un nou sistem electronic de taxare rutieră! Șoferii vor plăti în funcție de poluare și distanța parcursă
România implementează un nou sistem electronic de taxare rutieră! Șoferii vor plăti în funcție de poluare și distanța parcursă

România implementează un nou sistem electronic de taxare rutieră! Șoferii vor plăti în funcție de poluare și distanța parcursă

25 iul. 2025, 09:20,
Redacția BZI în Actualitate

Guvernul României a aprobat oficial, în ședința din 24 iulie 2025, lansarea primei etape a Sistemului Electronic de Tarifare Rutieră (STRR), un proiect de anvergură finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Valoarea totală a primei etape este de 281,4 milioane lei, sumă acoperită integral din fonduri externe nerambursabile.

Ce presupune sistemul electronic STRR

STRR va revoluționa modul în care România taxează utilizarea infrastructurii rutiere, prin introducerea unei metode moderne de tarifare în funcție de distanța parcursă și nivelul de poluare al vehiculului, înlocuind parțial actualul sistem bazat pe rovinietă.

În centrul acestei reforme se află introducerea TollRo – o taxă de drum destinată exclusiv vehiculelor de transport marfă cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone. Aceasta va fi calculată în funcție de kilometrii parcurși și clasa de emisii Euro a autovehiculului, în conformitate cu principiul european „poluatorul plătește”.

Pentru restul vehiculelor – autoturisme, microbuze, autocare etc. – va rămâne în vigoare sistemul clasic de taxare prin rovinietă, dar și acesta va fi revizuit, cu tarife ajustate în funcție de clasa de emisii.

„Poluatorul plătește” devine regulă oficială

În prezent, toate vehiculele din România plătesc aceeași taxă de utilizare a drumurilor, indiferent de gradul lor de poluare. Noul sistem introduce tarife diferențiate, stimulând astfel utilizarea vehiculelor nepoluante sau cu emisii scăzute și penalizând fiscal utilizarea celor mai poluante mașini.

Printre măsurile anunțate se numără:

  • stimulente pentru vehicule electrice și hibride,

  • taxe de proprietate mărite pentru vehiculele cu emisii ridicate,

  • investiții direcționate către întreținerea drumurilor și transportul sustenabil.

Totodată, proiectul STRR face parte din angajamentele asumate de România prin PNRR, fiind legat de Jalonul 59, care prevede și transferul a 10% din traficul rutier către transportul feroviar între anii 2020 și 2026.

Trei etape de implementare, dar cu întârzieri

Proiectul STRR este structurat în trei etape principale:

  1. Etapa I – Sistemul informatic centralizat, care presupune dezvoltarea software-ului, livrarea echipamentelor IT și migrarea datelor din sistemul actual (SIEGMCR);

  2. Etapa II – Dotarea cu echipamente de control (camere ANPR, echipamente de comunicații etc.);

  3. Etapa III – Infrastructura de control, cu amplasamente fixe și mobile pe rețeaua de drumuri naționale.

Din cauza întârzierilor în derularea licitației pentru prima etapă, intrarea în vigoare a noului sistem a fost amânată cu 6 luni, de la 1 ianuarie 2026 la 1 iulie 2026. Ministerul Transporturilor explică această prorogare prin complexitatea ridicată a proiectului și prin necesitatea expertizei tehnice externe.

„Este pentru prima dată când România implementează un astfel de sistem complex de tarifare rutieră, iar întârzierile au fost generate și de contestații în procedura de achiziție publică”, au transmis oficialii ministerului.

După aprobarea Hotărârii de Guvern și a Notei de fundamentare, urmează:

  • Introducerea proiectului în Legea bugetului de stat pe anul 2025;

  • Derularea licitațiilor pentru etapele II și III;

  • Implementarea unui sistem funcțional în cel mult 24 de luni de la semnarea contractului, dar cu obiectivul de a fi operațional parțial în primele 18 luni.

Atfel, noul sistem electronic de tarifare rutieră STRR se îndreaptă în direcția modernizării infrastructurii rutiere și a fiscalității auto în România. Prin aplicarea taxei TollRo și actualizarea rovinietei, țara noastră se aliniază standardelor europene privind mobilitatea durabilă și combaterea poluării.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 decembrie 2025
06 decembrie 2025