Local

România, în pericol! UE caută forță de muncă și apelează la români! Ce se întâmplă cu oamenii care se îmbolnăvesc acolo?

Publicat: 29 mart. 2020

Un nou pericol de proporții paște România! În această perioadă atât de tulbure și de grea, în care mii de români se îmbolnăvesc săptămânal de COVID-19, iar alții duc boala pe picioare, fără ca autoritățile să aibă capacitatea să-i testeze, se ivește o nouă problemă majoră! Țările puternic dezvoltate din Uniunea Europeană, ca Germania, Austria sau Danemarca au rămas fără forță de muncă și apelează din nou la români pentru munci agricole, pentru îngrijirea bătrânilor, pentru curățenie în hoteluri și pensiuni etc.

Oamenii pleacă pe contracte sezoniere de 2-3 luni

De exemplu, în urmă cu doar 5 zile, o cursă charter Blue Air cu 150 de ieșeni a decolat de pe Aeroportul Internațional din Iași cu destinația Dortmund. La începutul săptămânii, o altă cursă charter a transportat peste 100 de persoane din Suceava, cu aceeași destinație, oamenii urmând a munci în agricultură, la cules de sparanghel. Toți aceștia au fost tocmiți ca muncitori sezonieri pentru compania germană. Astăzi, Austria a anunțat că va deschide granițele pentru a putea importa forță de muncă din alte state! Românii sunt printre cei mai căutați în străinătate pentru faptul că muncesc pe bani puțini (față de nivelul salarial din statele puternic dezvoltate din Uniunea Europeană).

De ce să plătim toți pentru cei care pleacă acum din țară?

Toți acești oameni care au plecat sau vor pleca în următoarea perioadă din țară la muncă, în plină pandemie de Coronavirus, vor avea contracte sezoniere, adică 1-2-3 luni. Ce se va întâmpla însă cu acești români când se vor întoarce acasă? Cu siguranță dacă se vor îmbolnăvi de COVID-19 vor fi trimiși acasă! Cine le va deconta acestor oameni chletuielile medicale?

Răspunsul este unul foarte clar: statul român, din taxele și impozitele noastre ale tuturor. În aceste condiții, a venit momentul ca autoritățile din România să reseteze tot sistemul public. Oamenii care pleacă acum din țară în plină pandemie de COVID-19, în timp ce în România este declarată stare de urgență, să dea o declarație de propria răspundere la ieșirea din țară că dacă se vor îmbolnăvi, nu vor mai beneficia de sistemul public de asigurări sociale! NU vor mai beneficia de ajutor social, de șomaj, nu li se vor mai deconta tratamentele medicale!

Declarație pe propria răspundere că la întoarcere nu vor cere asistență medicală din partea statului român

O altă variantă ar fi ca în această declarație pe propria răspundere, oamenii care pleacă acum din țară la muncă, să-și asume răspunderea că nu vor reveni acasă, dacă se vor îmbolnăvi și vor rămâne în țările unde își desfășoară activitatea! Aceste lucruri sunt extrem de importante pentru că ani de zile, românii au muncit până la epuizare în străinătate, pe bani puțini și când s-au îmbolnăvit s-au întors acasă, să se trateze! Iar sistemul sanitar din România i-a trata pe toți gratis sau pe câțiva lei, în baza unor asigurări de sănătate încheiate pe ultimele luni. Dacă autoritățile nu vor trata cu maximă atenție acest nou exod al românilor spre țările din Uniunea Europeană, ne vom trezi că sistemul sanitar va claca, iar bugetul asigurărilor sociale va face implozie!

Guvernanții actuali trebuie să implementeze imediat această declarație pe proprria răspundere sau să găsească altă soluție. Când se întâmplă ceva, iau banii din buget, acum să răspundă! Din cauza unor calcule electorale cinice, guvernanții actuali au luat măsurile pentru împiedicarea răspândirii COVID-19 extrem de târziu! Fostul președinte Traian Băsescu a avertizat ca din cauza indolenței autorităților, România a pierdut deja războiul cu virusul ucigaș Coronavirus!



loading...

Adauga un comentariu