Prima pagină » Business în România » România rămâne la ratingul de țară BBB negativ! Perspectiva rămâne negativă

România rămâne la ratingul de țară BBB negativ! Perspectiva rămâne negativă

19 aug. 2025, 10:42,
Redacția BZI în Business în România

Cu toate așa spusele reforme făcute de Ilie Bolojan, România rămâne la ratingul suveran de țară BBB negativ. Agenția internațională Fitch nu numai că a menținut ratingul dezastruos, dar perspectiva rămâne negativă.

Asta în contextul în care Ilie Bolojan și Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR a luat măsuri economice draconice pentru populație. Creșterea TVA, majorarea accizei la combustibil, impozitarea CASS pentru părinți și pensionari etc.

România rămâne la ratingul de țară BBB negativ! Perspectiva rămâne negativă

România rămâne la limita prăpastiei financiare, cu un rating „BBB minus” menținut de Fitch, dar cu o perspectivă negativă care atârnă ca o sabie deasupra economiei. Practic, agenția de evaluare ne spune că suntem la un pas de a fi considerați nesiguri pentru investiții, iar guvernanții încearcă să vândă această umilință ca pe o „victorie”. Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, s-a grăbit să declare că decizia „reconfirmă încrederea în măsurile și planurile Guvernului”. În realitate, este o confirmare a falimentului politic și economic al coaliției PSD-PNL-USR-UDMR, condusă din umbră de baronii de partid și cu Ilie Bolojan ca nou stindard al „responsabilității”.

Fitch nu s-a sfiit să arate cu degetul către „deficitele gemene” – adică bugetul și balanța externă, ambele cu găuri uriașe –, dar și către creșterea accelerată a datoriei publice, la care Bolojan și compania nu au nicio soluție în afară de taxe mai mari și împrumuturi fără sfârșit. PIB-ul pe cap de locuitor și faptul că facem parte din UE ne mai țin încă în viață, însă aceste argumente sunt firave în fața realității: România se scufundă sub povara datoriilor, iar guvernul mimează stabilitatea.

Raportul Fitch subliniază clar ceea ce oficialii refuză să recunoască: finanțele publice sunt într-un declin accentuat, deficitul bugetar a scăpat de sub control, iar datoria raportată la PIB crește într-un ritm alarmant. Deși agenția menționează că „incertitudinile politice s-au redus” după ce Nicușor Dan a câștigat prezidențialele, realitatea crudă e că România are acum o coaliție care mimează pro-occidentalismul, dar care funcționează ca o asociație de interese.

Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR nu are niciun plan real de consolidare fiscală, ci doar ambiții scrise pe hârtie, cu care încearcă să păcălească Bruxelles-ul și piețele financiare. Fitch avertizează deja că există „riscuri semnificative” pentru stabilitatea economică pe termen mediu, din cauza creșterii economice anemice, a incapacității cronice de implementare a reformelor și a polarizării politice care paralizează orice decizie coerentă.

Au luat bani de la populație! Sinecuriștii rămân cu salarii mari și poziții bune

Guvernul condus de Ilie Bolojan, adică monstruoasa coaliție PSD-PNL-USR-UDMR, a găsit „soluția” la dezastrul bugetar: Legea Austerității. Evident, cea mai simplă cale a fost să bage mâna adânc în buzunarele cetățenilor, mai ales în ale celor care oricum abia mai rezistă. Tăieri, taxe noi, contribuții crescute – totul pe spinarea celor vulnerabili. Populația plătește, în timp ce sistemul politic și clientela de partid își păstrează privilegiile intacte.

Se tot repetă obsesiv povestea cu „reforma” administrației publice, cum că sinecuriștii vor fi dați afară și că în locul lor vor fi aduși profesioniști. De ani de zile auzim aceleași minciuni, rostogolite de la o guvernare la alta, dar realitatea este clară: nimeni nu s-a atins de căpușele din instituțiile publice. Mii de angajați de partid continuă să fie plătiți regește pentru a nu face absolut nimic, în timp ce oameni care muncesc pe bune sunt împovărați de taxe.

În schimb, nu s-a luat nicio măsură concretă împotriva adevăraților vinovați: multinaționalele care scot profituri uriașe din România și reușesc să evite plata taxelor prin artificii contabile, cu complicitatea statului. Firmele străine continuă să plece cu miliarde din țară, iar guvernul preferă să facă pe orbii. Pentru cetățeanul de rând – controale, biruri și penalități; pentru giganții care golesc bugetul – tratament preferențial.

Instituțiile statului, pline de directori, șefi și subșefi, funcționează doar ca locuri de parcare pentru clientela politică. În loc să fie puse pe picioare și să aducă un plus de eficiență, ele rămân mecanisme greoaie care doar „taie frunze la câini”. Administrația e plină de oameni care încasează salarii de mii de euro, dar care nu produc nimic.

Adevărul este că Legea Austerității nu e altceva decât o perdea de fum. Bolojan și guvernul său nu au curajul să deranjeze rețelele de interese și companiile care fac legea în România. Au preferat să ia de la populație, de la pensionari, de la salariați și de la micii întreprinzători, în loc să pună ordine acolo unde se scurg banii adevărați. E o guvernare de paradă, care mimează responsabilitatea, dar care în esență nu are alt scop decât să protejeze sinecurile și să stoarcă până la ultima picătură din cetățeni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 februarie 2026
21 februarie 2026