Cu doar două săptămâni înainte ca Executivul European să anunțe noul buget pe următorii șapte ani (pe 16 iulie), tensiunile cresc în sânul Uniunii Europene. 14 state membre, printre care România, Italia, Spania și Polonia, au transmis un avertisment ferm Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene și anume, nu tăiați fondurile de coeziune destinate regiunilor sărace!
Printr-o scrisoare comună obținută de Politico și citată de Rador Radio România, aceste guverne și-au exprimat nemulțumirea față de o reformă propusă discret de von der Leyen, care urmărește comasarea fondurilor regionale și agricole într-un buget unic național pentru fiecare țară. Vorbim despre o miză uriașă, aproape 400 de miliarde de euro, fonduri care până acum mergeau direct către zonele defavorizate ale Uniunii.
Semnatarii avertizează că o asemenea schimbare riscă să pună capăt principiului fundamental al solidarității europene. Într-un mesaj de doar o pagină, dar cu greutate politică majoră, cei 14 lideri cer menținerea unui buget distinct și consistent pentru coeziune, distribuit pe criterii regionale clare. Doar așa, spun ei, se pot asigura unitatea, competitivitatea și convergența între regiunile bogate și cele mai puțin dezvoltate ale Europei.
Îngrijorările nu vin doar din partea guvernelor. Comisari europeni precum Piotr Serafin (buget) și Raffaele Fitto (coeziune) se opun, la rândul lor, propunerii Comisiei. Mai mult, și europarlamentari, precum și grupuri de lobby și autorități locale, avertizează că această reformă riscă să transforme principiile fondatoare ale coeziunii în simple lozinci.
Comasarea fondurilor, o simplificare sau o „mare păcăleală”
Executivul european încearcă să își apere inițiativa, susținând că noul model ar simplifica birocrația și ar permite o mai bună gestionare a banilor europeni. Însă criticii văd în această „simplificare” o mască sub care se ascunde un plan de centralizare a controlului bugetar la nivelul guvernelor naționale, în detrimentul regiunilor care până acum aveau un cuvânt greu de spus în privința fondurilor primite.
„Se pregătește o Mare și Urâtă Lege!”, a avertizat Kata Tüttő, președinta Comitetului European al Regiunilor, instituția care reprezintă autoritățile locale din UE. Ea a tras un semnal de alarmă dur, acuzând că, sub pretextul eficienței, se pregătește cea mai dură reducere a bugetului de coeziune de după anii ’70, când a fost lansat acest program.
De altfel, mesajul celor 14 guverne este clar: fondurile de coeziune trebuie să reflecte realitatea diferențelor dintre regiuni, și nu să fie distribuite de sus în jos, în mod uniform, de către guvernele naționale.
Pe lista semnatarilor se regăsesc state din Estul și Sudul Europei, zone care beneficiază masiv de fonduri europene: Bulgaria, Cehia, Grecia, Spania, Croația, Ungaria, Italia, Lituania, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Slovacia.
În contextul în care peste două treimi din bugetul UE (1,2 trilioane euro) merg către fondurile agricole și regionale, decizia privind forma finală a bugetului post-2027 se anunță una dintre cele mai controversate din ultimii ani. Miza? Cine va controla banii – regiunile, Comisia Europeană sau guvernele naționale. Iar răspunsul ar putea redesena chiar viitorul solidarității europene.
o incompetenta
S.T.F. câinii !
A indraznit Romania sa comenteze?
Cine comentează ? o colonie africană a franței ? dar cine a zis că va fi băgată în seamă ?