Prima pagină » Actualitate » România spre anticipatele prezidențiale și parlamentare? Fostul șef SIE Silviu Predoiu lansează atacuri dure la vârful politicii
România spre anticipatele prezidențiale și parlamentare? Fostul șef SIE Silviu Predoiu lansează atacuri dure la vârful politicii

România spre anticipatele prezidențiale și parlamentare? Fostul șef SIE Silviu Predoiu lansează atacuri dure la vârful politicii

30 sept. 2025, 23:01, 3 ,
Redacția BZI în Actualitate

Fostul șef al Serviciului de Informații Externe (SIE), generalul (r) Silviu Predoiu, consideră că România se îndreaptă către alegeri anticipate, atât prezidențiale, cât și parlamentare, ca urmare a incapacității actualei clase politice de a produce schimbările așteptate de societate. Într-un interviu acordat recent la Aleph News, acesta a lansat critici dure la adresa președintelui Nicușor Dan și a premierului Ilie Bolojan.

„Am ratat o ocazie, dar cred că ea se va întoarce. Vor fi alegeri anticipate. Așa cum evoluează lucrurile, mă aștept la anticipate atât parlamentare, cât și prezidențiale. Am pierdut șansa pentru că schimbarea trebuia să vină de sus. Dacă am fi avut un președinte care să înțeleagă momentul și să schimbe radical abordarea, să fie un exemplu… Trebuie să dea un exemplu”, a declarat Predoiu.

Critici la adresa președintelui Nicușor Dan

Predoiu a reproșat șefului statului lipsa de activitate și faptul că nu răspunde așteptărilor legate de rolul său.

„Uitați-vă pe site-ul administrației prezidențiale. De la începutul lunii, președintele a avut activități în doar șase zile și a semnat patru decrete. Vorbim de cel mai înalt funcționar public al statului. Cum vi se pare ca model de conduită? Și-a început mandatul cu un concediu prelungit. Asta e problema: dacă schimbarea vine de sus, societatea o va resimți.”

Atacuri și la adresa premierului Ilie Bolojan

În discuția despre reforma administrației, fostul șef al SIE l-a criticat și pe premierul Ilie Bolojan, acuzând discrepanța dintre discurs și rezultate.

„Degeaba vorbește despre evaluarea funcționarilor publici. Să înceapă cu primul funcționar al țării. Dacă președintele a avut activitate doar o treime dintr-o lună, atunci să reducem postul și să găsim un consilier care să se ocupe de aceste atribuții.”

Replica președintelui Nicușor Dan

La începutul lunii, șeful statului a respins scenariul anticipatelor, pe care îl consideră imposibil de asumat în actualul context.

„Nu se pune problema de anticipate, cel puțin în opinia mea, pentru că ar însemna o instabilitate pe care România nu și-o permite. Suntem într-o situație economică dificilă, conectați la piețele financiare internaționale. Avem nevoie de stabilitate pentru ca relațiile cu instituțiile care ne-au împrumutat să continue. România va fi stabilă, deci nu se pune problema de alegeri anticipate”, a declarat acesta la B1 TV.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 august 2026
15 august 2026