Prima pagină » Actualitate » România trimite gazele din Marea Neagră în Ucraina. Anca Alexandrescu: „Am înnebunit la cap? Dar cetățenii români mai contează?”

România trimite gazele din Marea Neagră în Ucraina. Anca Alexandrescu: „Am înnebunit la cap? Dar cetățenii români mai contează?”

13 mart. 2026, 09:05, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate
România trimite gazele din Marea Neagră în Ucraina. Anca Alexandrescu: „Am înnebunit la cap? Dar cetățenii români mai contează?”

România riscă să ajungă într-o situație greu de explicat pentru propriii cetățeni: în loc ca resursele energetice descoperite în Marea Neagră să fie folosite în primul rând pentru români, acestea vor fi trimise peste graniță. Un acord semnat joi, 12 martie 2026, la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan și liderul ucrainean Volodimir Zelenski dă ocazia ca gazele extrase din proiectul Neptun Deep să fie transportate și depozitate în Ucraina.

Decizia a provocat un val de reacții critice, mai ales în contextul în care gazele din Marea Neagră au fost prezentate ani la rând drept soluția prin care România ar putea deveni independentă energetic și ar putea reduce costurile la energie pentru populație.

Una dintre cele mai dure reacții a venit din partea jurnalistei Anca Alexandrescu, care acuză conducerea statului că ia decizii majore peste capul românilor, fără consultare publică și fără să pună pe primul loc interesul național.

Gazele din Marea Neagră ar putea ajunge în depozitele Ucrainei. Anca Alexandrescu: „Am înnebunit la cap?”

La finalul întâlnirii de la Cotroceni au fost semnate trei documente menite să extindă colaborarea dintre România și Ucraina. Cel mai amplu este un parteneriat strategic care va defini relațiile dintre cele două state în anii următori.

Pe lângă acest document, au mai fost parafate două acorduri-cadru importante: unul care vizează cooperarea militară și producția de echipamente de apărare, iar altul care privește colaborarea în domeniul energetic.

În plan energetic, acordul prevede mai multe proiecte de infrastructură, inclusiv dezvoltarea interconexiunilor electrice dintre cele două țări. De asemenea, documentul menționează posibilitatea utilizării depozitelor subterane de gaze din Ucraina pentru stocarea gazelor transportate prin Coridorul Vertical de Gaz – o rută energetică ce leagă Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina.

Cel mai controversat punct este însă cel care deschide posibilitatea ca gazele din viitoarea producție a proiectului Neptun Deep din Marea Neagră să fie depozitate în Ucraina.

Exploatarea zăcămintelor de gaze din acest proiect, realizată de OMV Petrom și Romgaz, ar urma să înceapă în anul 2027, iar producția maximă este estimată pentru 2028. Tocmai aceste resurse au fost prezentate ani de zile drept șansa României de a-și consolida independența energetică și de a reduce facturile pentru populație.

După apariția informațiilor despre acordul semnat la Cotroceni, reacțiile critice nu au întârziat să apară. Jurnalista Anca Alexandrescu a reacționat extrem de dur și a criticat decizia autorităților.

„Noi dăm acum resursele noastre din Neptun Deep. Mi-au trimis colegii documentul care s-a semnat, la punctul 3 este vorba despre gazele din Neptun Deep care vor fi duse în Ucraina, pentru o mai bună depozitare. Am înnebunit la cap? Dar cetăţenii români mai contează în situaţia asta? Ia decizii de capul lui, fără să consulte cetăţenii români? Când toată lumea vorbeşte în aceste zile şi ia decizii în favoarea cetăţenilor ţării lor, plafonează preţurile, se asigură că nu se mai exporta carburanţi, noi semnăm înţelegeri cu Ucraina să le dăm gazele din Neptun Deep?”, a transmis Anca Alexandrescu.

Drone ucrainene produse în România

Pe lângă componenta energetică, acordurile semnate la Cotroceni includ și o cooperare militară extinsă între cele două state.

România și Ucraina au decis să colaboreze în producția de echipamente de apărare, inclusiv prin proiecte comune între companii românești și ucrainene. Printre primele inițiative anunțate se numără producția de drone pe teritoriul României, folosind tehnologie ucraineană.

Aceste proiecte ar urma să fie finanțate în mare parte prin inițiativa SAFE a Uniunii Europene, cu până la 200 de milioane de euro. Planul prevede și facilitarea înființării unor companii ucrainene din domeniul apărării în România, prin parteneriate și investiții comune cu firme locale.

Criticii acestor decizii spun că problema nu este colaborarea cu Ucraina, ci modul în care sunt stabilite prioritățile.

În timp ce multe state europene adoptă măsuri pentru a-și proteja populația de creșterea prețurilor la energie – prin plafonări, subvenții sau chiar limitarea exporturilor – România pare să se grăbească să includă propriile resurse într-un mecanism regional de distribuție.

Pentru mulți români, gazele din Marea Neagră au fost prezentate ani la rând drept o oportunitate istorică: șansa de a scăpa de dependența energetică și de a reduce costurile pentru gospodării și economie. Tocmai de aceea, ideea că aceste resurse ar putea ajunge să fie depozitate sau utilizate în alte state înainte ca problemele interne ale României să fie rezolvate provoacă tot mai multă nemulțumire.

Într-un moment în care multe guverne europene își protejează cu strictețe resursele strategice, decizia luată la Cotroceni ne face să ne întrebăm cine beneficiază cu adevărat de bogățiile energetice ale României, noi sau străinii?

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Comentarii
  • Prima molecula de gaz natural extrasa din Marea Neagră prin platforma maritimă Neptun Deep e planificată sa intre în rețea la sfârșitul anului 2027. Așa că , draga Ankuța , întreb. Ce gaze naturale din marea neagră sunt trimise în Ukraina AZI?? Iar vii cu prostii pentru prosti. Că sunt destui in tara asta care le curg balele doar privind la tine prin sticla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 martie 2026
13 martie 2026