România va avea o gigafabrică de Inteligență Artificială! Guvernul României a dezbătut pe 27 noiembrie 2025 un proiect referitor la construirea unei gigafabrici de Inteligență Artificială pe teritoriul țării, denumită Black Sea AI Gigafactory. Iată cum va fi realizată infrastructura hubului de tehnologie!
România va avea o gigafabrică de Inteligență Artificială!
România explorează dezvoltarea unei gigafabrici de Inteligență Artificială. Proiectul discutat pe 27 noiembrie la Guvern ar transforma România într-un centru de referință pentru Inteligența Artificială în zona Mării Negre, Black Sea AI Gigafactory, deservind atât piețele interne, cât și pe cele din țările vecine. Construirea gigafabricii are ca scop să aducă tehnologie de vârf și resurse energetice naționale într-un singur loc, creând oportunități de dezvoltare economică și tehnologică pentru regiune, precizează capital.ro.
„Înființarea Gigafabricii de Inteligență Artificială la Marea Neagră reprezintă angajamentul României de a se poziționa ca un hub de inteligență artificială și calcul de înaltă performanță (AI/HPC) de referință, aliniat la standardele UE, pentru regiunea Mării Negre”, se precizează în textul memorandumului.
Proiectul de construire a unei gigafabrici de Inteligență Artificială dorește să stimuleze apariția unor fluxuri tehnologice și de competențe care să aducă valoare economică în sectorul AI și tehnologic, consolidând competitivitatea României la nivel regional.
„Prin furnizarea de capacități avansate de calcul pentru industrie, startup-uri, IMM-uri și instituții de cercetare, România și regiunea vor menține și își vor consolida avantajul competitiv. Acest lucru este de așteptat să stimuleze productivitatea și să atragă investiții străine directe”, mai arată textul memorandumului.
Cum va fi construită fabrica tehnologică
Proiectul de construire a gigafabricii presupune o infrastructură complexă și anume peste 100.000 de procesoare de Inteligență Artificială, conexiuni prin fibră optică și cabluri submarine, sisteme de răcire hibridă și securitate cibernetică avansată. Coordonarea proiectului va fi realizată de Ministerul Energiei, alături de Ministerul Finanțelor, implicând și alte instituții precum Autoritatea pentru Digitalizarea României, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Banca Inter-Americană de Dezvoltare. Bugetul investiției se situează între 4 și 5 miliarde de euro, conform datelor capital.ro. Investiția este așteptată până la sfârșitul anului 2025. Alimentarea gigafabricii Black Sea AI Gigafactory va fi asigurată preponderent de energia nucleară, provenită de la Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă, de viitoarele Unități 3 și 4 și de un reactor modular mic.
Fabrici de Inteligență Artificială se vor construi în mai multe state membre UE. Comisia Europeană a propus înfiinţarea unor fabrici de Inteligenţă Artificială (IA). Fabricile îi vor ajuta pe dezvoltatorii de tehnologie să îşi formeze modelele de IA generativă de mari dimensiuni utilizând supercalculatoarele EuroHPC şi oferind acces la servicii de date, de calcul şi de stocare. Fabricile vor fi conectate în reţea în întreaga Europă, oferind un cadru european unic de colaborare în domeniul IA. Fabricile inteligente vor fi conectate la iniţiativele statelor membre în domeniul IA, creând un ecosistem tehnologic dinamic. Fabricile vor beneficia, de asemenea, de instalaţiile de testare şi experimentare ale Europei şi de centrele de inovare digitală.
Recent, a fost anunțat faptul că România are în vedere construirea unei gigafabrici de Inteligență Artificială, aducând țara mai aproape de statutul de hub regional de Inteligență Artificială și calcul de înaltă performanță. Proiectul este programat să devină operațional la finalul anului 2028 pe piața tehnologiei.