Prima pagină » Actualitate » România va impune o taxă pe profiturile excepționale ale băncilor, susține ministrul Finanțelor
România va impune o taxă pe profiturile excepționale ale băncilor, susține ministrul Finanțelor

România va impune o taxă pe profiturile excepționale ale băncilor, susține ministrul Finanțelor

05 sept. 2023, 13:30,
în Actualitate

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat la Digi24 că în pachetul de măsuri fiscale discutat în coaliție a fost introdusă și o taxă pentru veniturile excepționale ale băncilor. De asemenea, va fi și o taxă pe cifra de afaceri a multinaționalelor care raportează profituri mici.

Ministrul a fost întrebat la Jurnalul de seară dacă unele dintre măsurile vehiculate până acum se găsesc în acest pachet:

Taxă de 1% pentru multinaționale dacă impozitul de 16% nu reprezintă 1% din cifra de afaceri:

Marcel Boloș: Există această discuție, este văzută ca și un impozit minim pe profit, cu toate că s-ar putea să ne lovim de critici, pentru că cei care sunt în zona de pierdere fiscală… dar taxa de cifra de afaceri are rolul de a stabili un impozit pe profit minimal.

Ce spune ministrul Finanțelor despre pachetul de măsuri fiscale

Taxă pentru profiturile excepționale ale băncilor:

Marcel Boloș: Cheltuielile cu transferurile de capital în România sunt peste 20 de miliarde de lei, iar în ceea ce privește activitatea bancară, după modelul pe care deja îl avem în Italia, unde au o taxă specială de 40%, sau Ungaria și celelalte state membre care au impus taxe, și noi ar urma să mergem pe această linie a impunerii acestor profituri excepționale. Este în pachet acest lucru și are în vedere aceste modele ale statelor membre UE. Anunțul va fi făcut la momentul potrivit.

Impozitul pe moșteniri:

Marcel Boloș: Nu mai există așa ceva.

Vouchere de vacanță și tichete de masă peste un anumit venit:

Marcel Boloș: Acestea sunt în pachetul de reducere de cheltuieli, dar aici gândirea în ceea ce privește aceste reduceri de cheltuieli a fost ca personalul de execuție să fie protejat. S-a și stabilit un ordin de mărime pentru venitul peste care nu se mai primește voucherul de vacanță.

10% impozit pentru dobânda titlurilor de stat:

Marcel Boloș: Aceasta vine ca și o completare a surselor de venit. Este vorba despre titlurile care vor fi emise de acum înainte, nu se aplică retroactiv. Mai rămâne de analizat la Ministerul Finanțelor.

De asemenea, Boloș a spus că TVA pentru panouri fotovoltaice va fi majorat de la 5 la 9%, în timp ce cota TVA pentru HoReCa rămâne la același nivel, de 9%. Totodată, cluburile, sălile de sport și festivalurile vor înregistra o creștere a TVA-ului, de la 5 la 19%.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 noiembrie 2026
07 noiembrie 2026