Românii care locuiesc permanent în Australia și doresc să obțină un permis de conducere local trebuie să se pregătească pentru schimbări importante. O nouă reglementare va intra în vigoare în doar câteva zile, iar aceasta presupune eliminarea unei facilități care le permitea anterior să convertească permisul românesc în unul australian fără teste suplimentare.
Se încheie schema de recunoaștere a șoferilor cu experiență (EDR)
Până acum, șoferii din mai multe țări, inclusiv România, puteau beneficia de așa-numita schemă Experienced Driver Recognition (EDR). Aceasta le permitea să obțină un permis de conducere australian fără a mai fi nevoiți să treacă prin testări teoretice sau practice. Noua decizie anulează acest avantaj în aproape toate statele și teritoriile australiene, cu excepția Queensland, unde tranziția va fi finalizată până la jumătatea anului 2025.
Conform noilor reguli, românii și alți cetățeni ai țărilor eliminate de pe lista EDR vor trebui să urmeze din nou cursuri de pregătire, să susțină un test teoretic și un examen practic pentru a putea obține permisul australian.
Pe lângă România, modificarea afectează și cetățenii din Polonia, Coreea de Sud, Africa de Sud, Taiwan, Serbia, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Republica Cehă, Ungaria, Estonia, Cipru, Bulgaria, Hong Kong. Aceste țări vor fi scoase de pe lista de „recunoaștere automată” a permiselor, iar cetățenii acestora vor fi obligați să parcurgă întregul proces de obținere a permisului auto în Australia.
Decizia vine în urma unei inițiative a agenției Austroads, care gestionează sistemul de permise internaționale în Australia. Agenția a anunțat în urmă cu câteva luni că va revizui criteriile de echivalare a permiselor pentru a reduce abuzurile și pentru a asigura un proces de evaluare mai riguros și uniform.
„După termenul limită, șoferii din țările afectate vor trebui să promoveze atât testul teoretic, cât și proba practică pentru a obține permisul și a putea conduce legal în Australia”, a declarat Andrew Rawlinson, director de vânzări în cadrul EzLicence, o platformă pentru rezervarea de cursuri auto.
Ce se întâmplă cu vizitatorii
Noile măsuri nu se aplică persoanelor aflate în Australia în calitate de vizitatori. Aceștia vor putea în continuare să conducă pe baza permisului eliberat în țara de origine, atâta timp cât acesta este valabil și respectă cerințele autorităților australiene.
Pe lângă impactul asupra șoferilor străini, măsura ar putea pune o presiune suplimentară asupra sistemului de instruire auto din Australia. Potrivit lui Rawlinson, în ultimul an s-a înregistrat o scădere de peste 3% a numărului de instructori auto autorizați, ceea ce ar putea îngreuna și mai mult programările pentru testări.
Pentru a evita aglomerația și întârzierile, șoferii sunt sfătuiți să își programeze din timp examenele, ia câteva lecții de conducere locale pentru acomodare și să se familiarizeze cu legislația rutieră australiană.
Schimbarea legislativă va afecta direct mii de români care locuiesc sau intenționează să se stabilească în Australia. De acum înainte, deținerea unui permis românesc nu va mai fi suficientă pentru a conduce legal în această țară. Obținerea permisului australian va presupune din nou parcurgerea etapelor clasice: școală de șoferi, examen teoretic și test practic.