Cunoscuta creatoare de modă Romanița Iovan a făcut un gest emoționant în memoria fostului soț, Adrian Iovan, la 7 ani de la moartea acestuia. Pe 20 ianuarie, ea va comemora evenimentul tragic în care și-au pierdut viața Adrian Iovan și studenta Aura Ion. Romanița a povestit că slujba și pomenirea se vor face sus pe munte, chiar la locul tragediei.
Romanița Iovan va face un gest emoționant la șapte ani de la moartea lui Adrian Iovan. Creatoarea de modă a șocat pe toată lumea cu acest lucru. Pe 20 ianuarie 2021 se împlinesc șapte ani de la accidentul aviatic în care au pierit Adrian Iovan și studenta Aura Ion, în vârstă de numai 23 de ani. Romanița Iovan a pregătit ceva total diferit la șapte ani de la moartea soțului ei.
Timpul nu iartă pe nimeni, iar asta s-a întâmplat și cu pilotul Adrian Iovan. Acesta a murit în 2014, într-un accident aviatic, alături de studenta Aur Ion, în vârstă de 23 de ani. Romanița, fosta soție a lui Adrian Iovan a dorit ca și anul acesta să onoreze memoria celui pe care l-a iubit mai presus de orice pe lume.
Romanița Iovan, gest emoționant în memoria fostului soț
Într-un interviu recent acordat unei publicații online, creatoarea de modă a dezvăluit cum se simte acum, la 7 ani de la moartea soțului ei. Mai mult, aceasta a mărturisit că în fiecare an a organizat pomeni pentru răposatul ei soț. Inclusiv anul acesta, în ciuda pandemiei de coronavirus, Romanița Iovan va păstra tradiția. Astfel, pentru parastasul de șapte ani ea va împărți atât alimente, cât și haine.
„Suntem în plină pandemie, așa că și pomana în memoria lui Adrian trebuie să țină cont de reguli. Chiar dacă vom fi pe munte, în aer liber, cu toții vom merge cu mască, pentru a ne proteja pe cât de bine posibil. În anii trecuți, după slujbă, sătenii erau invitați la masă într-un loc închis, însă anul acesta nu vom mai proceda asa.
Vom împărți pachetele sus pe munte, chiar la locul tragediei, după oficierea slujbei. Apoi, vom merge la izvorul din zonă, cel care poartă numele Adrian Iovan, iar cine va dori va putea desface să mănânce acolo – un mic picnic pe zăpadă. Tradiția spune că trebuie să împărțim haine la pomana de șapte ani, unui bărbat. Ne-am gândit că cel mai bine ar fi să dăm unei întregi familii, nu doar bărbatului, așa că vor primi haine și soția, și copiii celui ales”, a declarat Romanița Iovan.
Adrian Iovan a salvat oameni cu prețul propriei vieți
Adrian Iovan a fost unul dintre cei mai buni piloți români ai generației sale. Cu toate acestea, iubirea pentru zbor și condițiile nefavorabile meteo l-au costat foarte scump. Adrian Iovan, pilotul în vârstă de 55 de ani care a murit în accidentul de avion din Munţii Apuseni, a avut o viaţă tumultoasă.
Intrat în atenţia presei mondene mai ales odată ce s-a căsătorit cu Romaniţa, Adrian Iovan a fost înainte de toate unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. A terminat Liceul de Aviaţie „Aurel Vlaicu”, apoi a dat examen la aeronave şi a intrat fără loc. Aşa a ajuns la şcoala de la Bobocu, de lângă Buzău. Erau 1.300 de candidaţi pe 60 de locuri. A început pilotajul pe avioane de tip AN 2. Apoi YAR 823. A mai fost la manşa unor aparate ca IL 18, AN 24, BN 2 şi Boeing 737. Pe ele a zburat peste 13.000 de ore.
După ce a ieşit la pensie, a pilotat pe avioane BN 2 (Britten Norman) cu opt locuri, exact de tipul celui cu care s-a prăbuşit. În ziua fatidică de 20 ianuarie 2014, avionul pilotat de Iovan s-a prăbușit în Munții Apuseni. Din cauza faptului că motoarele au înghețat, celebrul pilot a făcut o aterizare forțată în pădure pentru a salva pasagerii care erau în avion. Iar acum, la 7 ani de la acea dată, Romanița Iovan va face un gest emoționant în memoria fostului soț.