Roxana Prelipcean explică de ce iubirea de sine este cea mai profundă formă de altruism! Cum să te pui pe tine pe primul loc fără vinovăție

Într-o lume în care mulți dintre noi pun nevoile celorlalți pe primul loc, Roxana Prelipcean explică de ce iubirea de sine este cea mai profundă formă de altruism. Ea ne arată că doar atunci când învățăm să ne ascultăm, să ne respectăm și să ne îngrijim pe noi înșine putem oferi cu adevărat iubire și sprijin celor din jur.

Într-o societate care glorifică productivitatea, perfecțiunea și sacrificiul, Roxana Prelipcean ne amintește că grija de sine nu este un act de egoism, ci o condiție esențială pentru echilibru, empatie și relații autentice. Iubirea de sine înseamnă să te cunoști, să îți accepți limitele, să îți respecți emoțiile și să-ți oferi timp pentru vindecare.

Roxana Prelipcean explică de ce iubirea de sine este cea mai profundă formă de altruism

Experiența acumulată în domeniul resurselor umane a ajutat-o enorm în activitatea de psihoterapeut. Roxana Prelipcean recunoaște că formarea profesională din HR i-a oferit instrumentele necesare pentru a gestiona cu claritate și profesionalism primele întâlniri cu pacienții, dar și pentru a crea un spațiu sigur și predictibil pentru fiecare persoană care i-a căutat ajutorul.

„Am fost foarte bine pregătită, aici m-a ajutat foarte mult HR-ul în psihoterapie, pentru că am știut foarte bine să gestionez o primă întâlnire, mi-am făcut un plan terapeutic, știam exact cum să abordez o discuție astfel încât omul să știe din prima la ce să se aștepte, care să fie așteptările lui legate de propriul proces, cum gestionăm partea de confidențialitate. Toate lucrurile astea știam să le fac dinainte, din zona de HR. În afară de asta, era și un sentiment foarte plăcut cu oamenii ăia te-au ales pe tine. Că te-au ales pe tine din multitudinea de profesioniști care sunt pe piață la momentul ăsta că Slavă Domnului trăim vremuri foarte bune din punctul ăsta de vedere”.

Când vorbește despre sănătatea psihică, Roxana pune accent pe autenticitate și pe acceptarea tuturor emoțiilor, nu doar a celor pozitive. Ea atrage atenția asupra faptului că echilibrul interior nu înseamnă fericire permanentă, ci capacitatea de a simți și de a reacționa sincer la realitatea momentului.

„Sănătatea psihică înseamnă, de fapt, capacitatea noastră de a simți toate emoțiile. Poate fi așa o părere generală că a fi sănătos, trebuie să fii doar fericit sau să trăiești doar o parte din emoții, doar emoțiile alea pozitive, dar de fapt, sănătatea înseamnă să reacționezi în acord cu ceea ce se întâmplă, în acord cu realitatea pe care o trăiești. Dacă e un moment trist, suntem triști, dacă e un moment dificil și tu râzi, atunci e clar ca e ceva neregulă cu tine. Poate nu vrei să trăiești acele emoții foarte puternice și le lași în spate și îți pui acea mască în care încerci să pari doar fericit, doar vesel”.

Susținerea partenerului în perioada de adaptare la rolul de mamă contează enorm

În plan personal, Roxana privește cu luciditate și blândețe perioada de adaptare la rolul de mamă. Ea povestește despre oboseala emoțională, schimbările de ritm și felul în care acestea pot distorsiona percepția asupra lucrurilor, dar și despre sprijinul pe care îl primește din partea familiei.

„Sunt momente în care eu nu trebuie să-i spun soțului meu că nu mai pot că el observă lucrul ăsta. Nu mai pot în sensul în care sunt foarte obosită, ca stări emoțional, în momentul în care nu dormi la fel de mult, bebelușul are un alt program, nu știe care e ziua, care e noaptea. Doarme un pic diferit, atunci e clar că toate lucrurile care ți se întâmplă, le vezi prin altă lentilă, acea a oboselii și atunci poți să exagerezi tot felul de lucruri, exagerezi grija, exagerezi nevoia, exagerezi cu orice”.

Cu sinceritatea care o caracterizează, Roxana vorbește despre descoperirea unui aspect profund al propriei formări și anume sindromul salvatorului. Ea mărturisește că, asemenea multor oameni care aleg profesii centrate pe ajutor, a trăit intens această nevoie de a salva, până când a înțeles complexitatea și capcanele ascunse ale acestui tipar emoțional.

„Cred foarte tare că toți oamenii care își aleg meserii care au scopul de a salva, dacă vorbim de toate activitățile astea în sprijinul celuilalt, toate au la bază o nevoie de a salva, vorbim despre medici, asistenți, toți oamenii care sunt implicați în zona asta de sănătate au la bază un sindrom al salvatorului. Eu am suferit foarte tare de sindromul ăsta. Am aflat în formarea mea ca psihoterapeut de el și de ce este, de fapt, pentru că noi avem tendința să stăm doar în această imagine a salvatorului care face totul bine și ajută pe ceilalți, dar de fapt, salvatorul face parte dintr-o triadă, este salvator, victimă și călău. Și nu ai cum să intri în această triadă, să iei unul din roluri fără a trece prin toate. Și asta e ceva ce am învătat în formare și am rămas foarte șocată”.  

Roxana Prelipcean explică de ce iubirea de sine este cea mai profundă formă de altruism, iar pentru a afla mai multe informații, vizionează integral podcastul AICI.