Prima pagină » Stiri si curiozitati » Rugăciune către Sfântul Anton pentru îndeplinirea dorințelor: Cum să te rogi 3 zile de marți la rând

Rugăciune către Sfântul Anton pentru îndeplinirea dorințelor: Cum să te rogi 3 zile de marți la rând

10 sept. 2021, 16:13, 15 ,
BZI.ro, în Stiri si curiozitati

Rugăciune către Sfântul Anton este una dintre cele mai puternice rugăciune pe care o pot spune pentru îndeplinirea dorințelor.

Chiar dacă în mod normal ziua de marți nu are o importanță foarte mare pentru credincioși, în cazul rugăciunii către Sfântul Anton, aceasta îi este dedicată acestui sfânt.

Tocmai de aceea, rugile înălțate marțea Sfântului Anton sunt mult mai puternice deoarece într-o zi de marți a fost mutată racla sfântului, iar cei care au avut atunci prilejul de a o atinge au scăpat de toate bolile și li s-au împlinit toate dorințele.

Icoană Sfântul Anton de la Padova

Practic, rugăciunea către Sfântul Anton reprezintă un program de rugăciune, care se ține 3 marți la rând și presupune rostirea unor rugăciuni către Sfântul Anton de Padova.

În fiecare zi de marți din program se începe cu rugăciunea de bază:

„Milostive Dumnezeule, primeşte cu bunătate rugăciunile Sfântului Anton ce eu Ți le prezint acum pentru a dobândi harul (se spune ce har se doreşte) ce Ți-l cer cu umilinţă. Iar tu măritul meu patron Sfinte Antoane, nu întârzia a mijloci pentru mine. Fă că evlavia mea să fie sinceră, ajută-mă să pot dobândi mai întâi iertarea tuturor păcatelor de care mă căiesc din inimă. În genunchi, la picioarele tale, eu aştept prin mijlocirea ta, harul ce-l cer de la Bunul Dumnezeu. Amin.”

Icoană Sfântul Anton de la Padova

Rugăciune către Sfântul Anton pentru îndeplinirea dorințelor: Rugăciunea primei zile de marți

„Mărite Sfinte Antoane, multe minuni şi haruri ai împărţit celor ce aleargă cu credinţă vie la tine, la şirul acesta neîntrerupt, mai adaugă încă unul şi pentru mine. Dă-mi harul unei credinţe vii, al unei nădejdi neclintite şi al unei iubiri aprinse către Dumnezeu, că să mă feresc pururea de moartea păcatului şi să-mi păstrez pururea viaţa binecuvântată a harului aici pe pământ, că să ajung la viaţa cea nesfârşită în cer. Amin.”

Icoană Sfântul Anton de la Padova

Rugăciunea celei de-a doua marți

Mărite Sfinte Antoane, greşelile mele sunt multe şi fără număr. Am rătăcit mult de la calea cea dreaptă. Am supărat pe Dumnezeu şi pe aproapele meu. Sfinte Antoane, tu eşți curăţitorul tuturor greşelilor, împrăştie te rog cu lumina dumnezeiască ce ai primit-o de la Pruncuşorul Iisus, împrăştie din mine şi din jurul meu negura tuturor greşelilor împotriva credinţei mele şi călăuzeşte-mă pe calea desăvârşirii creşțineşti, că să văd prin Tine lumina cea neapropiată. Amin.”

Icoană Sfântul Anton de la Padova

Rugăciunea celei de-a treia marți

„Mărite Sfinte Antoane, orbirea minţii şi învârtoşarea inimii sunt cele mai mari nenorociri pentru un suflet şi mă ţîn legat de păcat aşa de tare, încât mă fac să uit de făgăduinţele făcute la mărturisire, de a mă lepăda de păcat şi a fugi de prilejurile rele, spre a dobândi iertare. Tu eşți flacăra vie de iubire, nu mă lăsă să mor în starea aceasta şi să mă pierd în veci. Dă-mi o încredere mare în meritele lui Hristos şi luminează-mă că să cunosc răutatea păcatului şi dă-mi tărie că să-l înconjur întotdeauna. Amin…”

Comentarii
  • Măndruț Lăcrămioara

    Mulțumesc Sf Anton de Padova ptr tot ajutorul pe care mi lai dat ,te rog ajută-mă să-mi primesc dorința .

  • Te rog Sf.Antoane ajut-o pe fata mea sa se îndrepte de patima pe care o are,, arătai tu calea cea dreaptă,,,ìti mulțumesc din suflet și îți cer ajutorul

  • Sf atoane credința ta este puternica pentru copii sa le ferești de boală sănătate

  • Sfinte Anton roagă-te pentru noi amin

  • Sf Anton te rog din tot sufletul scăpăm de vrasmașii care ne fac rău familiei mele ,fratelui meu .

  • Veronica Rusu

    Sfinte Antoane mă rog pentru Veronica scapo de patimile pe care le are de o viață întreagă. Păcat are 2 copii și este însărcinată cu al treilea copil. Doamne ajută să nu mai facă rău la surorile ei .Toată viața a avut o furie de copil. De când ieșea la joacă și venea acasă se certa mereu cu surorile ei , părinții ei .De la 5 – 8 ani are o furie de copil și acum că este mamă are aceași furie. Doamne are multe păcate. Jicnește mereu începând de la părinți, surori? Copiii ei îi demigrează, le vorbește foarte urât, îi înjură pe copii ei .Mereu a cerut ajutor de la familie. Tot ce a făcut toată viața ei Veronica, dă vina pe o persoană. Tot ce spune la mânie, furie, vorbește foarte urât. Cea a greșit în viața ei Veronica, se răzbună pe o persoană. Pe Veronica a ajutat-o părinții ei , frații .Pe vremea aceea nu era căsătorită, a născut la 22 de ani o fetiță. Apoi la 28 de ani un băiat. Acum căsătorită este însărcinată cu al treilea copil care trebuie să nască în Mai. Și-a urât familia ei .Acum copii cei doi copii îi urăște pentru că sunt făcuți cu diferiți bărbați. Veronica urăște pe toată lumea. Niciodată nu a fost la biserica ortodoxă. Râde în biserică. Niciodată nu a citit o rugăciune. Niciodată nu a fost capabilă să crească copii ei .Ia luat de la părinți ei când erau mari. Acum Veronica căsătorită cu un bărbat și așteaptă un copil. Veronica vede nu mai rău. Pe copii ei nu ia pus niciodată la masă, nu ia pus niciodată la învățat, nu ia pus niciodată la lecții. Nu lea citit niciodată o carte. Mama ei a decedat acum 6ani. Și ia venit greu că nu a mai avut cine să aibe grijă de copii ei .Are un comportament ciudat față de familie de lumea care ia fost aproape. Veronica Rusu.

  • SA ne rugam pt pacea mintii

  • Sfântul Anton te rog din suflet rugate și pt mine am pierdut familia din greșeli as face ori ce sa ma întorc acasă la familia mea fetița și soția mea simt ca nu mai pot trai tare ele am mare nevoie de ele și de iubirea lor

  • Sfântul Anton te rog din suflet roagate si pt mine păcătosul ce a greșit am pierdut familia si simt ca nu pot trai fără ea am nevoie de copilul meu si soția mea as face ori ce sa ma întorc la familia mea te rog ajutama

  • Sfinte Anton de Padova te rog asculta rugăciunea mea și vindeca pe fiul meu Îți mulțumesc din suflet.

  • Sfântul Antonie ascultă și rugăciunea Mea vindecăma și pe mine bolnava Ecaterina 🙏 ai grijă de copiii și nepoții mei fă pace și întâlegire și între copii mei, îndepărtează dușmanii și vrăjmașii din familiile noastre, mulțumesc Sf Antonie pentru Toate AMIN 🙏

  • Sfântul Antonie asculta rugăciunea mea și vindeca pe fiul meu și dai reușită, liniște ,sănătate. Îndepărtează dușmanii stiuti și neștiuți asupra lui Cătălin Ionuț.Multumesc Sfinte Antonie pentru tot ce team rugat Amin Amin Amin!

  • Sfântul Antonie de Padova asculta rugăciunea mea și vindeca pe fiul meu Cătălin-Ionuț de toate patimile și necazurile și reușită la proces . Mulțumesc Sfinte Antonie pentru tot Amin Amin Amin!

  • Sant’ Antonio aiutaci a tutti noi,e tutta la mia famiglia. Grazie! Amen 🙏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *