O rugăciune la vreme de boală este binevenită când pare că nu mai ai speranță. Rostește-o cu credință ori de câte ori ai nevoie de vindecare divină.
Rugăciunea este benefică pentru toată lumea. Aceasta aduce liniște și vindecare tuturor celor care cred în ea. Trebuie doar să te adresezi cu credință și să nu uiți că întoarcerea la Dumnezeu presupune și alinierea treptată a vieții în acord cu poruncile evanghelice, frecventarea Bisericii, spovedirea înaintea duhovnicului și realizarea a cât mai multor fapte bune.
De asemenea, este foarte important să te îndepărtezi de ură, de bârfă și de piedicile puse de cei din jurul tău. Numai așa vei primi ajutorul divin și te vei putea bucura de o stare de sănătate perfectă.
Rugăciune de boală către Maica Domnului
Rostește, cât mai des, cu buzele, dar mai ales cu sufletul, rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te!” sau „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!”. Astfel, vei scăpa de tot ce este rău și vei fi protejat.
„Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc.
Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!”
Rugăciune pentru dobândirea răbdării în boală
Celui bolnav i se pare că timpul trece mai greu, mai ales dacă vindecarea întârzie să apară. De aceea, trebuie să rostească această rugăciune blândă, pentru a dobândi răbdarea.
„Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai răbdat prigonirile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce pentru mântuirea noastră, Cel Ce ne-ai spus că „prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”, arată-mi, mie, păcătosului, milele Tale cele bogate şi dăruieşte-mi duhul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobândească alinare.
Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi încercarea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc numele Tău cel sfânt, cântând împreună cu toţi îngerii şi sfinţii: Aliluia!”
Rugăciune de vindecare închinată Mântuitorului Hristos
Mântuitorul Hristos este întotdeauna acolo pentru tămăduirea neputințelor oamenilor. Rostește această rugăciune ori de câte ori ești cuprins de boală și vezi cât de repede te vindeci.
„Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea.
Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.