Stiri si curiozitati

Rugăciunea împotriva necazurilor: Cum să te rogi pentru a scăpa de probleme

Publicat: 12 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Mulți credincioși consideră, pe bună dreptate, că Dumnezeu are putere nemăsurată și că o rugăciune te poate vindeca mai mult decât orice medicament. Tocmai de aceea o rugăciune împotriva necazurilor este foarte puternică dacă este spusă din tot sufletul.

Credința este o virtute pentru orice drept credincios, iar o rugăciune curată, spusă cu credința în Dumnezeu îl ajută pe om să treacă mai ușor peste cele mai mari necazuri la care îl poate supune viața.

persoană care se roagă

Cum se spune rugăciunea împotriva necazurilor

Una dintre rugăciunile care au un mare efect pentru regăsirea căii spre fericire și pentru a scăpa de toate necazurilor este scurtă și de un real ajutor. Orice credincios poate spune această rugcăiuneori de câte ori va simți că problemele îi copleșesc:

„Doamne Dumnezeul meu, în Numele Fiului Tău Hristos, eu mă rog cerând ajutorul Tău.

Depărtează, te rog, tot răul din jurul meu, Doamne, eu am multe necazuri, dacă în spatele necazurilor mele există un duh necurat. Îți cer scoate-l. Trimite foc din cer acum și arde, Doamne, toate farmecele, toate bolile, tristețile, insomniile, singuratatea mea. Dacă există un blestem în viața mea, îți cer să-l desfaci, Doamne.

Atinge-mă acum cu puterea Ta și sfințește trupul meu ca începând de acum, niciun duh rău, farmece, boli, blesteme și alte necazuri, lucruri rele să nu aibă voie în viața mea. Doamne, Tu ai zis că în Numele Fiului Tău tot ceea ce voi cere voi primi, atunci răspunde acestei rugăciuni și ajută-mă să înving toate problemele mele. Îți mulțumesc în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, pentru că știu că mă asculți. Amin!“

Această rugăciune împotriva necazurilor se rostește atât pentru a scăpa de necazuri, dar și pentru a primi protecție în caz de situații de grea încercare.

icoane

Rugăciunea către Maica Domnului împotriva necazurilor

În cazul în care treci printr-o perioadă grea, în care ai senzația că nu mai reușești să scapi de necazuri, iată o rugăciune care te ajută să scapi de aceste probleme:

Rugăciunea către Maica Domnului te va ajuta să-ţi rezolvi problemele pe care le ai acum. Spune-o seara, înainte de culcare.

„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toată făptura, auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție, și arată mila ta poporului dreptcredincios!

persoană care se roagă

Roagă-te, Doamnă, pentru buna întocmire a văzduhului, ca pământul să-și dea roadele sale spre hrănirea tuturor! Aducându-ți aminte de robii tăi și netrecând cu vederea lacrimile și suspinele lor, fii ocrotitoarea tuturor: pe cei rătăciți povățuiește-i, pe prunci hrănește-i, pe tineri îi învață, pe cei bătrâni întărește-i, pe cei bolnavi însănătoșește-i, dar mai cu seamă păzește și întărește sfânta Biserică a Fiului Tău.

Învrednicește-ne, Maica a tuturor, prin rugăciunile tale, să fim și noi părtași vieții celei fără de sfârșit și astfel să stăm fără de rușine în ziua judecății de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeului nostru. Amin!”.

Rugăciunea către Maica Domnului împotriva necazurilor te va ajuta să-ţi rezolvi problemele pe care le ai acum. Această rugăciune trebuie spusă seara, înainte de culcare.

icoană cu Dumnezeu

Adauga un comentariu