Stiri si curiozitati

Rugăciuni de seară pentru familie. Rostirea lor vă aduce fericire și liniște în casă

Publicat: 08 dec. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Rugăciuni de seară pentru familie. Rostirea lor vă aduce fericire și liniște în casă
După o zi grea și obositoare este bine ca fiecare credincios să rostească atunci când ajunge acasă câteva rugăciuni de seară pentru familie.

După o zi grea și obositoare este bine ca fiecare credincios să rostească atunci când ajunge acasă câteva rugăciuni de seară pentru familie. Acestea au o putere deosebită și îl ajută pe cel care se roagă să se liniștească și să se bucure de momentele frumoase alături de cei dragi. Fie că este vorba de rugăciuni pentru soți, copii, frați sau părinți, rostirea lor vă aduce fericire și liniște în casă.

Cele mai puternice rugăciuni de seară pentru familie

Este știut faptul că rugăciunile sunt înzestrate cu puterea de a ne ocroti sau feri de probleme. Rostite cu multă convingere și credință, acestea îl ajută pe creștin să se liniștească și să treacă peste toate dificultățile vieții. 

De la rugăciuni de mulțumire sau cerere, până la cele închinate lui Dumnezeu sau sfinților, toate sunt aducătoare de liniște sufletească și echilibru.

Pe lângă binecunoscutele rugăciuni de seară, preoții ne îndeamnă să rostim în fiecare zi câte o rugă pentru liniștea în familie și înțelegere între soți, copii și părinți.

Cele mai cunoscute și puternice rugi pentru liniștea și fericirea în familie sunt „Rugăciunea pentru înţelegere în familie, către Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia”, „Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu” și „Rugăciunea pentru înţelegere şi dragoste între soţi.”

Rugăciune pentru înţelegere şi dragoste între soţi

„Mari bineplăcuţi ai lui Dumnezeu şi preaminunaţi făcători de minuni, binecredinciosule cneaz Petru şi binecredincioasă cneaghină Fevronia, osârdnici rugători pentru noi către Dumnezeu! La voi alergăm şi vouă ne rugăm cu nădejde tare: înălţaţi pentru noi, păcătoşii, sfintele voastre rugăciuni către Dumnezeu şi cereţi de la bunătatea Lui toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre: credinţă dreaptă, nădejde bună, dragoste nefăţarnică, bună credinţă neclintită, sporire în faptele cele bune, pace în lume, bună rodire a pământului, bună întocmire a văzduhului, sănătate trupurilor şi mântuire sufletelor. Mijlociţi pe lângă Împăratul Ceresc pace, linişte şi bună rânduială pentru toţi binecredincioşii creştini.

Păziţi-ne pe noi de tot răul, şi pe toţi dreptslăvitorii care la voi aleargă adumbriţi-i cu lucrarea harică a rugăciunilor voastre bineplăcute lui Dumnezeu şi toate cererile lor cele cu evlavie împliniţi-le. Aşa, sfinţilor făcători de minuni, nu treceţi cu vederea rugăciunile noastre, ci mijlociţi pentru noi pururea către Domnul şi cu ajutorul vostru învredniciţi-ne să primim mântuirea cea veşnică şi să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu, ca să slavoslovim iubirea de oameni cea negrăită a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat, în vecii vecilor. Amin.”

De ce este bine să rostim în fiecare seară rugăciuni pentru familie

Rostirea unei rugăciuni îl ajută pe credincios să se liniștească și să treacă mai ușor peste momentele grele. În ceea ce privește liniștea și fericirea în casă, preoții ne sfătuiesc să rostim în fiecare seară o rugăciune pentru familie. 

Astfel, cei dragi nouă vor fi protejați de primejdii și de gânduri rele, iar armonia și pacea vor fi nelipsite din cămin. Mai mult, aceste rugi sfinte au rolul de a ocroti familia de ispite sau de certuri. 

O altă rugăciune la fel de puternică, care îi ferește pe credincioși de probleme și pierderi materiale sau sufletești, este „Rugăciunea Sf. Mina.” Sf. Mina este considerat ocrotitorul nevoiașilor, al celor păgubiți, dar și al familiei. 

Este bine ca fiecare credincios să rostească rugăciuni de seară pentru familie. Acestea sunt înzestrate cu o putere deosebită și îi protejează pe cei dragi de acasă.  

Adauga un comentariu