Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva din Iași a început în forță. Aproximativ 10.000 de credincioși au ajuns deja să se închine la racla așezată pe baldachinul din fața Catedralei Mitropolitane, în doar câteva ore de la deschiderea oficială a traseului.
Rândul pelerinilor s-a format inițial în zona stâlpilor 30-34, iar în acest moment se întinde până în dreptul stâlpului 12, semn că fluxul este continuu, iar miile de oameni se apropie, cu răbdare și credință, de racla Sfintei.
Atmosfera este una profund emoționantă. Cei care așteaptă la rând au început spontan să rostească rugăciuni și să cânte troparele Sfintei Parascheva. Se aud glasuri pline de evlavie în tot centrul Iașului, într-un moment care arată, încă o dată, că nu s-a pierdut credința în România.
Vă aducem aminte că pelerinajul de la Iași este cel mai mare din România și atrage anual sute de mii de credincioși din toată țara, dar și din diaspora. Moaștele Sfintei Parascheva au fost scoase în procesiune în dimineața zilei de marți, 8 octombrie, și vor rămâne spre închinare în fața Catedralei Mitropolitane până după sărbătoarea din 14 octombrie.
Programul pelerinajului Sf. Cuvioase Parascheva
Miercuri, 8 octombrie 2025 – Deschiderea oficială a pelerinajului
- 06:00 – Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 06:30 – Procesiunea cu sfintele moaște, condusă de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor;
- 07:00 – Așezarea moaștelor în baldachinul din curtea Mitropoliei;
- 07:00–11:00 – Sfințirea apei (Aghiasma mică), Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie;
- 16:00–18:00 – Vecernia și Paraclisul Sfintei Parascheva.
Joi, 9 octombrie 2025 – Sfintele slujbe și Acatistul Sfintei Parascheva
- 07:00–11:00 – Sfintele slujbe și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 16:00-18:00 – Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 18:00 – Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, la Muzeul Mitropolitan.
Vineri, 10 octombrie 2025 – Priveghere și slujbe religioase
- 07:00–11:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie;
- 16:00-16:30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 19:00–23:00 – Priveghere: Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Sâmbătă, 11 octombrie 2025 – Sosirea moaștelor Sfântului Grigorie Palama la Iași
- 07:00–11:00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie;
- 08:00-12:00 – Sfințirea Bisericii „Sfânta Vineri și Sfântul Alexandru” din Iași;
- 12:00–17:00 – Cinemaraton Festivalul de Film Quo Vadis – retrospectivă 2024 (în Muzeul Mitropolitan);
- 16:00-16:30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 19:00-23:00 – Priveghere: Vecernia, Litia și Utrenia glas I și a Sfântului Ierarh Grigorie Palama;
- 23:50 – Întâmpinarea moaștelor Sfântului Ierarh Grigorie Palama, aduse din Grecia.
Duminică, 12 octombrie 2025 – Procesiunea Calea Sfinților
- 07:00–11:00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului și Sfânta Liturghie;
- 16:00-17:00 – Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 19:00-20:30 – Procesiunea „Calea Sfinților”, cu moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Grigorie Palama;
- 21:00-00:00 – Priveghere: Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Apostol Andrei – Aducerea sfintelor sale moaște la Iași.
Luni, 13 octombrie 2025 – Acatistul Sfântului Apostol Andrei și Sfânta Liturghie
- 07:00–11:30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei și Sfânta Liturghie;
- 16:00-16:30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 21:00–02:00 – Slujba de priveghere.
Marți, 14 octombrie 2025 – Ziua Hramului Sfânta Parascheva 2025
Cea mai importantă zi a sărbătorii va aduna și în acest an sute de mii de oameni în centrul Iașului.
- 07:00-09:00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare;
- 09:00–12:30 – Sfânta Liturghie oficiată pe podiumul special amplasat pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, chiar în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane;
- 16:00-16:30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 19:00-23:00 – Slujba de priveghere: Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv.
Slujba de Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, iar răspunsurile vor fi date de Corul „Sanctus” al Catedralei Mitropolitane din Iași.
Miercuri, 15 octombrie 2025 – Încheierea pelerinajului și slujba finală
- 07:00–11:00 – Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv;
- 16:00–18:00 – Vecernia și Paraclisul de încheiere al pelerinajului.
Să înțeleg că babele alea au rezolvat un kkat anul trecut ? că de 10 ani , 20 de ani tot vin și tot un kkat de viață au ?
Tu mai bine vezi-ti de viata ta de kkt si nu mai comenta despre altii.
Cand ploua, drogatii si toti oligofrenii trotinetisti stau acasa si strazile sunt mai sigure.
Vreți sau nu Dumnezeu,sfinții, raiul și iadul exista !