Prima pagină » National » S-a aflat! Ce se va întâmpla cu pelerinajul de Sfântul Dumitru
S-a aflat! Ce se va întâmpla cu pelerinajul de Sfântul Dumitru

S-a aflat! Ce se va întâmpla cu pelerinajul de Sfântul Dumitru

21 oct. 2020, 18:30,
în National

Pelerinajul de Sfântul Dumitru este la un pas de a se organiza, la fel ca în anii trecuți. Demersurile făcute de Patriarhia Române sunt avansate în acest sens. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhie Române, a explicat în exclusivitate la Antena 3 că pelerinaul de pe 27 octombrie este unul ”gândit şi adecvat la condiţiile actuale”.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre evenimentul religios care ar putea loc la București, însă în condiții restrictive, cu un număr mai restrâns de credincioși.

”Cred că rămânând în limitele foarte solide ale rațiunii, ale conștientizării situației realemte foarte dificile cu care ne confruntăm, considerăm că un eveniment atât de important precum pelerinajul din luna octombrie la Sfântul Dimitrie Cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, poate fi organizat și din acest sens, Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureștilor au făcut demersuri oficiale pentru aducerea la cunoștință a autorităților îngrijijorate firește de orice manifestare publică, a condițiilor pe care noi înșine le-am gândit, condiții limitative, condiții restrictive, condiții de maximă precauție de ordine și protecție față de credincioșii care vor veni, în așa fel încât să putem obține aprobarea necesară, organizării unui pelerinaj, nu ca în alți ani, ci a unui pelerinaj cu un număr mai restrâns de credincioși. Așa cum știm, nu se vine din afara Bucureștiului și a zonei Ilfov.

Pelerinajul acesta din București are niște particularități care îl diferențiază de pelerinajul de la Iași. De exemplu, numărul pelerinilor care participă anual la sărbătoarea din 27 octombrie e considerabil mai mic, iar prin comparație cu pelerinajul de la Iași, acest număr este în general de trei ori mai redus.

De asemenea, cei mai mulți credincioși, în majoritiatea lor copleșitoare vin individual, nu vin în grupuri organizate, iar pelerinii care venea din provincie, oricum veneau cu automobilul. Nu este cazul anul acesta. Este un pelerinaj gândit și adecvat la condițiile actuale.

(…) Eu sper ca mâine după-amiază să putem emite un comunicat în care să explicăm la nivel de detaliu concret organizarea acestui pelerinaj care spre deosebire de alți ani, nu s-ar întinde mai mult de trei zile. Înainte, moaștele erau scoase cu o săptămână înainte”, a anunţat Vasile Bănescu pentru Antena 3.

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir pe 26 octombrie, iar pe 27 octombrie pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.

Ludovic Orban declara luni că va avea discuţii cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române cu privire modul în care ar putea fi desfăşurat pelerinajul de la Bucureşti.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
01 octombrie 2026
01 octombrie 2026