Prima pagină » Cancan » S-a dat lege! Angajații de la stat și privat pot lucra doar șase ore pe zi și vor primi salariul integral
S-a dat lege! Angajații de la stat și privat pot lucra doar șase ore pe zi și vor primi salariul integral

S-a dat lege! Angajații de la stat și privat pot lucra doar șase ore pe zi și vor primi salariul integral

30 mart. 2025, 16:40,
Redacția BZI în Cancan

O categorie specială de angajați, atât din sistemul public, cât și din mediul privat, poate beneficia de reducerea programului de lucru de la opt la șase ore pe zi. Este vorba despre femeile însărcinate, care, potrivit legislației în vigoare, au dreptul la anumite măsuri de protecție și sprijin, fără ca acestea să le afecteze veniturile.

Conform Codului Muncii și Ordonanței de Urgență nr. 96/2003, gravidele pot solicita, în baza unui certificat medical, reducerea programului de muncă cu până la o pătrime, adică de la opt la șase ore zilnic, fără diminuarea salariului.

Protecție la locul de muncă

Femeile însărcinate nu pot fi obligate să muncească în medii toxice, în condiții de temperaturi extreme sau în orice alte situații care le-ar putea pune în pericol sănătatea. Dacă natura activității presupune astfel de riscuri, angajatorul este obligat să le ofere un post adecvat sau, în lipsa unei alternative, să le acorde concediu de risc maternal.

De asemenea, angajatele însărcinate nu pot fi obligate să lucreze în ture de noapte, să efectueze ore suplimentare ori să se deplaseze în interes de serviciu fără acordul lor expres.

Concediul de risc maternal

În cazul în care angajata nu poate fi relocată într-un post fără riscuri, poate beneficia de concediu de risc maternal. Acesta se acordă pe o perioadă de maximum 120 de zile și este plătit cu 75% din salariul de bază, suma fiind suportată din fondul de asigurări sociale. Concediul poate fi luat atât înainte, cât și după naștere, dar nu se suprapune cu concediul de maternitate.

Concediul de maternitate
Durata concediului de maternitate este de 126 de zile calendaristice, împărțite în mod egal: 63 de zile înainte și 63 după naștere. Indemnizația aferentă reprezintă 85% din media veniturilor brute realizate în ultimele șase luni. Este obligatoriu ca cel puțin 42 de zile de concediu să fie luate după naștere, restul perioadei putând fi distribuit în funcție de recomandarea medicului.

Cine are dreptul la concediu maternal

Pot beneficia de concediu maternal:

Femeile salariate care au contribuit la sistemul de asigurări sociale de sănătate (CAS) cel puțin o lună în ultimele 12 luni.

Persoanele fizice autorizate (PFA), cele care obțin venituri din drepturi de autor sau alte activități independente, cu condiția să contribuie la CAS.

Indemnizația de maternitate este scutită de impozitul pe venit (10%), dar se reține contribuția de sănătate (CASS – 10%).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici
Nicușor Dan analizează noi variante de premier, iar negocierile politice vizează ieșirea României din blocajul guvernamental. Președintele României, Nicușor Dan, analizează noi variante de premier în cadrul consultărilor cu liderii politici. Ciprian Ciucu vorbește despre scenariul unui guvern tehnocrat și despre posibilitatea a două cabinete succesive. Nicușor Dan analizează noi variante de premier România traversează […]
Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 august 2026
05 august 2026
Articole similare