Prima pagină » Actualitate » S-a emis prima carte electronică de identitate în România
S-a emis prima carte electronică de identitate în România

S-a emis prima carte electronică de identitate în România

02 apr. 2025, 22:16,
Redacția BZI în Bzi.ro

România a făcut un pas important în procesul de digitalizare a administrației publice prin emiterea primei Cărți Electronice de Identitate, a anunțat miercuri ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

„Astăzi facem un pas important spre viitor. A fost remisă titularului prima Carte Electronică de Identitate din România – un moment așteptat, care marchează o etapă semnificativă în procesul de digitalizare a administrației publice”, a declarat ministrul Predoiu.

Noul document de identitate, care face parte dintr-un proces amplu de transformare digitală a structurilor MAI, oferă mai multe avantaje pentru cetățeni.

Printre acestea se numără elemente avansate de securitate împotriva falsificării și a furtului de identitate, posibilitatea utilizării documentului ca act de călătorie în interiorul Uniunii Europene și acces facil la servicii electronice, inclusiv posibilitatea utilizării semnăturii electronice.

„Este dovada clară că direcția în care mergem este cea corectă”

De asemenea, Predoiu susține că prin această nouă carte de identitate se merge către servicii publice mai bune, mai rapide, mai sigure

„Ministerul Afacerilor Interne contribuie activ la modernizarea instituțiilor statului, iar această nouă carte de identitate este dovada clară că direcția în care mergem este cea corectă: servicii publice mai bune, mai rapide, mai sigure”, a adăugat Predoiu.

Ministrul a mulțumit echipelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcției pentru Evidența Persoanelor și celor care au dezvoltat acest proiect, precum și cetățenilor care aleg să adopte această nouă formă de document.

„Continuăm, pas cu pas, transformarea digitală a serviciilor publice, cu respect pentru drepturile fundamentale și cu o viziune clară asupra viitorului”, a concluzionat ministrul Afacerilor Interne.

Ce este Carte Electronică de Identitate

Proiectul cărţii electronice de identitate este inclus în PNRR, ţinta fiind eliberarea a cinci milioane până în luna iunie 2026.

„Cartea electronică de identitate este un document cu un format modern, este un document care are un cip şi în acest cip sunt 11 servicii digitale şi facilitează o interacţiune mai bună a cetăţeanului cu autorităţile publice. Nu se limitează în niciun fel libertăţile individuale ale cetăţenilor prin această carte electronică de identitate. Similar acestei cărţi sunt alte asemenea modele în spaţiul Uniunii Europene.

Este concepută pentru a oferi siguranţă, o siguranţă crescută pentru a preveni fraudele, falsurile documentelor şi, bineînţeles, furtul de identitate. Din punctul nostru de vedere, această carte de identitate oferă elemente de protecţie de ultimă oră. Această carte nu conţine funcţii care permit urmărirea geografică. Aşa cum ştim, pe baza unor dispozitive, există posibilitate, dar această carte nu permite localizarea din punct de vedere al urmăririi geografice. Cipul este similar cu cel din paşapoartele pe care le folosim astăzi şi pe care le folosim în deplasările în afara ţării, mai ales în zona externă Schengen. Informaţiile sunt accesibile numai titularului cărţii”, a declarat secretarul de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Despescu, pe 21 martie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iulie 2026
06 iulie 2026