La festivitatea de închidere a Campionatului Mondial de Esports vor fi organizate, timp de trei zile, mai multe concerte. Deja s-au vândut peste 8.000 de bilete și sunt așteptați și mai mulți spectatori
În perioada 1-3 septembrie 2023 va avea loc festivitatea de închidere a Campionatului Mondial de Esports. Pe scena din fața Palatului Culturii vor urca artiști printre care se numără și Armin van Buuren, Lost Frequencies, Tom Odell, JP Cooper și mulți alții.
S-au vândut peste 8.000 de bilete
Deja, doritorii au luat cu asalt site-urile care comercializează bilete la concerte, iar mulți alții sunt așteptați. Pe scena din fața Palatului Culturii vor răsuna cele mai cunoscute piese ale unor artiști de talie internațională, cel mai cunoscut fiind DJ-ul Armin van Buuren. Timp de 10 zile, municipiul Iași a fost capitala mondială a gaming-ului.
„Încă se pot cumpăra bilete la concerte. Am ajuns deja la numărul de 8.000 de bilete vândute, dar încă se vând foarte multe. Probabil că vor fi în jur de 20.000 de participanți pe care îi așteptăm în fața Palatului Culturii. La festivitatea de deschidere au fost în jur de 15.000 de spectatori”, a precizat primarul Mihai Chirica.
Tot în aceste zile vor fi premiați pe scenă și marii câștigători ai competițiilor din cadrul Campionatului Mondial de Esports. Premiile competițiilor de CS:GO (Counter Strike Global Offensive), Dota (Defense of the Ancients) 2 și Mobile Legends: Bang Bang sunt în valoare de 100.000 de dolari pentru fiecare joc, după cum urmează: locul 1 – 50.000 de dolari, locul 2 – 30.000 de dolari și locul 3 – 20.000 de dolari.
Pentru competiția de PUBG Mobile valoarea totală a premiilor este de 80.000 de dolari, echipa câștigătoare obținând 40.000 de dolari, iar cele de pe locurile 2 și 3 – 24.000 de dolari, respectiv 16.000 de dolari. 80.000 de dolari este valoarea premiilor de la competiția feminină de CS:GO. Competițiile de eFootbal și Tekken 7 oferă, la rândul lor, premii în valoare totală de câte 40.000 de dolari.
Vor fi modificări în trafic
Pe decursul celor trei zile de festival vor exista mai multe modificări. Astfel, autoritățile locale au venit cu soluții pentru a redirecționa traficul. Se va amenaja o zonă pentru cei care au deja bilet achiziționat, unde vor putea urmări concertul. Pentru trecători va exista un traseu pe unde pot merge pentru a ajunge unde doresc.
„Începând cu data de 1 septembrie, vor fi restricții de circulație. Se vor crea două inele de circulație, un inel, cel din interior, pentru cei care și-au cumpărat bilete și un inel în exterior, mai mare, pentru cei care vor să treacă prin această zonă pentru a ajunge la Palas sau în alte zone. Poliția, Jandarmeria, Poliția Locală împreună cu organizatorul vor avea mereu oameni prezenți pentru a putea asigura toate măsurile necesare și să răspunde tuturor provocărilor, inclusiv cele legate de vreme”, a mai precizat Mihai Chirica.
Deja s-au vândut peste 8.000 de bilete la concertele Esports, iar organizatorii se așteaptă la 20.000 de oameni.
Cum plm intra 20.000 de oameni, cu 8000 de bilete?
Sa o lamurim cu Armin:
Are studii de drept. Atat.
Nu are studii muzicale, nu stie sa citeasca o partitura, nu stie notele muzicale, nu are notiuni de armonie muzicala. Pana si un elev de la Bancila stie mai multa muzica decat asta. Nu compune, ci pune cap la cap bucati ciuntite, compuse de altii. Care chiar au talent. Cam asta fac dj-ii, fie ca sunt la nunti, botezuri ori la festivaluri. Si tot asta fac si manelistii, care arareori compun (macar astia o fac) iar cel mai adesea fura muzica altora, la care adauga versuri in romana si e gata „hit”-ul. Sigur, de la niste ciori nu te poti astepta decat la gainarii. Dar de la un olandez? In mod cert si olandezii au gainarii lor, iar baiatul asta e unul dintre ei.
Proba care il da de gol: pus in fata claviaturii unui simplu pian, da kix. Big time. Fara computer, fara lumini, fara tehnica ajutatoare, este un zero. Dar asta e strict treaba lui, orice om are voie sa zranganeasca la orice crede el de cuviinta, in garajul lui. Si sa invarta oricate butoane doreste.
Treaba naspa este ca a devenit un star nu din cauza talentului (?!) ci a habarnismului si lipsei culturii muzicale a (prea) multor tineri. Care culmea, il considera muzician. Ba chiar unul bun. Asta e lumea in care traim.