Prima pagină » Actualitate » Salarii mai mari de la 1 ianuarie 2025! Creșterea va fi de cel puţin 650 de lei
Salarii mai mari de la 1 ianuarie 2025! Creșterea va fi de cel puţin 650 de lei

Salarii mai mari de la 1 ianuarie 2025! Creșterea va fi de cel puţin 650 de lei

07 oct. 2024, 09:56,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Aproximativ 1,8 milioane de angajați ar putea primi salarii mai mari de la 1 ianuarie 2025. Majorarea va fi de cel puțin 650 de lei după implementarea directivei privind salariile minime adecvate în UE.

Salarii mai mari de la 1 ianuarie 2025!

Între 25% şi 33% dintre salariaţii din România cu normă întreagă vor avea venituri mai mari, de la 1 ianuarie 2025, după implementarea directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, potrivit unei analize a Blocului Naţional Sindical (BNS).

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

„De prevederile Directivei, începând cu 1 ianuarie 2025, va beneficia până la o treime din forţa muncă angajată cu normă întreagă din România (aproximativ 1,8 milioane de salariaţi), altfel spus, toţi cei cu venituri mici. Ponderea salariului minim brut în câştigul mediu brut urmează să se majoreze de la nivelul factual de circa 40% la sfârşitul lunii iunie (faţă de salariul mediu brut efectiv înregistrat în iunie), spre 48 până la 52% (în funcţie de negocieri) din câştigul salarial mediu brut estimat pentru 2025 de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză”, au precizat niște economişti.

Cel mai probabil, în iulie 2024, câştigul salarial minim brut raportat la salariul mediu brut real, se află în jurul valorii de 44,5%, în condiţiile în care Directiva ţinteşte pentru anul 2025 un prag de referinţă orientativ de 50% din câştigul salarial mediu brut al anului 2025.

România are în prezent un salariu minim brut garantat în plată (3.700 de lei) şi alte două salarii minime brute sectoriale, de 3.436 de lei pentru salariaţii din sectorul agricol/industria alimentară şi de 4.582 de lei pentru angajaţii din sectorul construcţiilor.

Aproape 800.000 de angajați cu salariul minim pe economie

Potrivit datelor Inspecţiei Muncii, România avea la 26 iulie 2024 un număr de 5.486.604 salariaţi cu normă întreagă şi existau în vigoare 5.786.472 contracte cu normă întreagă, unii angajaţi având mai multe contracte cu normă întreagă.

Raportat la numărul total de contracte de muncă (inclusiv cu timp parţial), respectiv 6.679.220, rezultă că ponderea contractelor active cu normă întreagă în total contracte de muncă este de 86,63%. Raportat la populaţia activă a României (date de referinţă, 31 martie 2024, INS), respectiv 8.417.300 persoane, numărul salariaţilor cu normă întreagă reprezintă un procent de 65,18% din populaţia activă. În privinţa datelor lunii iulie 2024, ne vom raporta la numărul de salariaţi în economie cu normă întreagă, respectiv 5.486.604.

Numărul de angajaţi cu salariul minim pe economie garantat în plată (3.700 de lei) era de 718.477 de salariaţi în iulie 2024, cărora li se adăugau persoanele angajate cu salariul minim în agricultură/industria alimentară şi în construcţii.

Prin urmare, numărul total de salariaţi din economie angajaţi cu salarii minime (naţional sau sectorial) se cifrează la 998.530 de persoană, respectiv 18,2% din efectivul de salariaţi cu normă întreagă.

Chiar dacă de la 1 iulie 2024 nu s-au majorat şi salariile minime sectoriale, este de aşteptat ca, odată cu o nouă majorare a salariului minim să existe presiune şi pentru majorarea acestora. O caracteristică a structurii salariilor din România este incidenţa mare a angajaţilor cu venituri mici.

Astfel, aproximativ 1,8 milioane de angajați ar putea primi salarii mai mari de la 1 ianuarie 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`