Prima pagină » National » Salarii majorate cu 30% pentru funcțiile didactice de conducere, plus spor și gradație de merit
Salarii majorate cu 30% pentru funcțiile didactice de conducere, plus spor și gradație de merit

Salarii majorate cu 30% pentru funcțiile didactice de conducere, plus spor și gradație de merit

18 ian. 2024, 19:00,
în National

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi o hotărâre prin care sunt stabilite salariile de bază pentru funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„Se elimină inechităţile salariale în ceea ce priveşte funcţiile didactice de conducere din sistemul de învăţământ preuniversitar, respectiv director, director adjunct, contabil-şef, secretar-şef cu nivel de studii superioare. Principiul stabilit pentru funcţiile didactice de conducere este acela că salariile de bază ale acestor funcţii să fie peste nivelul maxim al salariilor de bază de execuţie cu dirigenţie. În acest an, pentru director şi directori adjuncţi, faţă de salariul brut din decembrie 2023, creşterea brută medie totală va fi de peste 36% din care creşterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30 de procente. La această creştere se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10 procente, iar, după caz, se poate acorda şi gradaţia de merit în valoare de 25%”, precizat Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la finalul şedinţei de Guvern.

„Am vorbit despre creşterea salariilor personalului din învăţământ”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, luni, referindu-se la salariile din învăţâmânt, că acestea vor înregistra, în medie, o creştere peste 50% în perioada iunie 2023 – iunie 2024.

„O să dau doar câteva exemple, că poate sunt de interes. Am vorbit despre creşterea salariilor personalului din învăţământ. Ştim că salariile au crescut, în medie, cu între 25 şi 30% anul trecut, anul acesta vor creşte, tot aşa, pe medie, cu 20%. Asta înseamnă că între iunie 2023 – iunie 2024 avem o creştere, per total, de peste 50% în medie, în învăţământ. În cazul directorilor, creşterea, raportată la luna decembrie, începând cu 1 ianuarie este de aproximativ 30%. În iunie, creşterea, pe medie, tot aşa, sare undeva la 36%, vorbim despre creşteri importante”, a afirmat ministrul în cadrul unei întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ din Prahova.

Deca a explicat că un director de unitate de învăţământ grad I va putea câştiga în iunie 2024 un salariu brut de 11.484 de lei, fără a lua în calcul alte sporuri, iar un director de unitate de învăţământ grad II va ajunge la un salariu brut de 11.812 lei la care se pot adăuga diferite sporuri.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Ramona Olaru s-a pozat într-o ipostază lipsită de inhibiții, în propriul balcon! Ploaia i-a pus în valoare siluetă de invidiat
Playtech.ro
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe Pământ
observatornews.ro
Coaliția și-a împărțit Serviciile și judecătorii CCR, pe lângă ministere. Ilie Bolojan are drept de veto
Playsport.ro
Insula din România știută de puțini: locul ascuns cu cai sălbatici, cândva cuib al infractorilor, azi paradis uitat
Evz.ro
Donald Trump, anunț de ultimă oră. Ayatollahul Khamenei este o țintă ușoară. Update
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Cum se taie corect pepenele. Aşa nu faci mizerie şi îl mănânci uşor, e tehnica restaurantelor
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Nicuşor Dan a decis premierul România, SURPRIZĂ uriaşă
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Statul a retras o sumă-record din conturile românilor pentru a plăti pensiile şi salariile în iunie
redactia.ro
Un nou accident aviatic în India. Nu există supraviețuitori
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`