Prima pagină » National » Salariul minim se măreşte cu doar 3%. Guvernul efectuează cea mai mică creştere din ultimii ani
Salariul minim se măreşte cu doar 3%. Guvernul efectuează cea mai mică creştere din ultimii ani

Salariul minim se măreşte cu doar 3%. Guvernul efectuează cea mai mică creştere din ultimii ani

28 dec. 2020, 17:33,
în National

De la 1 ianuarie 2021 cresc salariile în România. Guvernul a încheiat negocierile cu patronatele și sindicatele în cadrul Consiliului Național Tripartit. Anunțul a fost făcut luni, 28 decembrie, de către președintele Consiliului Național al IMM-urilor. Cu cât va crește salariul minim pe economie începând din ianuarie 2021.

Cresc salariile de la 1 ianuarie 2021
Vești bune pentru angajații românii! De la 1 ianuarie 2021 crește salariul minim pe economie. Este vorba despre o creștere cu 3% pentru cei cu studii medii și studii superioare. Decizia a fost luată în urmă întâlnirii Guvernului cu sindicatele și patronatele. Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România, a anunţat luni, 28 decembrie, creşterea salariului minim cu 3% şi îngheţarea punctului de amendă şi pentru 2021 la 145 de lei.

Cu alte cuvinte, premierul României, Florin Cîțu a fost de acord cu o majorare netă de 40 de lei a salariului minim începând din 2021. Astfel, salariul minim net va ajunge la 1.386 lei.

”La nivelul Guvernului vom decide creșterea salariul minim pe economie pentru anul viitor cu un procent care va ține cont de argumentele reprezentanților sindicatelor, ai patronatelor, precum și de contextul economic și social. Ne dorim să asigurăm o viață mai bună pentru români, având însă grijă să păstrăm locurile de muncă și să protejăm inițiativa antreprenorială”, spunea prim-ministrul înainte de ședința cu patronatele și sindicatele.

Potrivit Faxnews.ro, sindicatele și-au dorit că salariul minim pe economie în România să ajungă la brutul de 2.400 de lei, dar patronatele au cerut un maxim de 40 de lei. În prezent, salariul minim pe economie pentru cei cu studii medii, normă întreagă este de 2230 lei, iar pentru cei cu studii superioare este de 2350 lei.

După întâlnirea de astăzi cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor, prim ministrul Florin Cîțu va participa alături de ministrul Finanțelor, Florin Năzare și președintele Iohannis, la o ședință pe tema bugetului de stat pentru 2021.

Amintim faptul că ultima dată, salariul minim pe economie a fost majorat cu 83 de lei, pe anul 2020, fiind la nivelul de 1.346 RON.

În 2019, majorarea a fost de 101 lei, la 1.236 de lei, în 2018 cu 97 de lei, la nivelul de 1.162 de lei iar în 2017 a crescut cu 140 de lei, la 1.065 de lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a explicat clar cum se va proceda!
Ilie Bolojan a declarat public, în cadrul unei emisiuni la TVR1, că  va crește vârsta de pensionare, vizați fiind membrii MAI, MApN, Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii. În schimb, premierul a precizat că nu vor exista schimbări în ceea ce privește norma de hrană a membrilor Ministerului Apărării. Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a […]
Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a explicat clar cum se va proceda!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 februarie 2026
20 februarie 2026
Articole similare
ApaVital investește 3 milioane de lei pentru înlocuirea pompelor. În prezent, stația de pompare a apei din Iași funcționează la capacitate redusă
02:00
ApaVital investește 3 milioane de lei pentru înlocuirea pompelor. În prezent, stația de pompare a apei din Iași funcționează la capacitate redusă
Cele mai vândute apartamente din Iași sunt într-o zonă în plină dezvoltare. „Nu au apucat să demareze lucrările și undeva la 60-70 la sută din locuințe erau deja rezervate”
02:00
FOTOVIDEO Cele mai vândute apartamente din Iași sunt într-o zonă în plină dezvoltare. „Nu au apucat să demareze lucrările și undeva la 60-70 la sută din locuințe erau deja rezervate”
Pe scena Teatrului Național Iași are loc premiera spectacolului „Setea și foamea” de Eugène Ionesco
02:00
Pe scena Teatrului Național Iași are loc premiera spectacolului „Setea și foamea” de Eugène Ionesco
A fost semnat contractul de 7 milioane de euro pentru înființarea sistemului de gaze naturale în comunele Plugari și Prăjeni! Când vor începe lucrările
02:00
A fost semnat contractul de 7 milioane de euro pentru înființarea sistemului de gaze naturale în comunele Plugari și Prăjeni! Când vor începe lucrările
Concert caritabil de muzică bisericească la Palatul Culturii din Iași. Donațiile vor merge la o familie defavorizată cu patru copii
02:00
Concert caritabil de muzică bisericească la Palatul Culturii din Iași. Donațiile vor merge la o familie defavorizată cu patru copii
Închisoare cu suspendare pentru un recidivist ieșean! Lăsat în libertate, a spart cardul unei fete pentru câteva mii de lei!
02:00
FOTO Închisoare cu suspendare pentru un recidivist ieșean! Lăsat în libertate, a spart cardul unei fete pentru câteva mii de lei!
Subvenția pentru pârloagă, în conturile fermierilor din Iași, începând de săptămâna viitoare. APIA a autorizat cererile la plată
02:00
Subvenția pentru pârloagă, în conturile fermierilor din Iași, începând de săptămâna viitoare. APIA a autorizat cererile la plată
Cum s-a întors pe dos viața avocatei Alexandra Cioată, după o greșeală în trafic și o condamnare de 7 ani la închisoare: „Totul s-a schimbat, eu nu am mai fost în stare de nimic”
02:00
FOTOVIDEO Cum s-a întors pe dos viața avocatei Alexandra Cioată, după o greșeală în trafic și o condamnare de 7 ani la închisoare: „Totul s-a schimbat, eu nu am mai fost în stare de nimic”
Minore traficate de un ieșean de 21 de ani! Flavius Ștefan Onofrei trebuie să achite despăgubiri de 15.000 de euro!
02:00
FOTO Minore traficate de un ieșean de 21 de ani! Flavius Ștefan Onofrei trebuie să achite despăgubiri de 15.000 de euro!
Primăria a anulat licitația pentru închirierea locului de parcare de pe strada Toma Cozma! Iată care sunt motivele
02:00
Primăria a anulat licitația pentru închirierea locului de parcare de pe strada Toma Cozma! Iată care sunt motivele