Coronavirus

Șapte județe din România, pe lista „zonelor de risc” în Germania. Ce trebuie să ştiţi dacă mergeţi la nemţi

Publicat: 08 aug. 2020
Șapte județe din România, pe lista "zonelor de risc" în Germania

Șapte județe din România au ajuns incluse în lista „zonelor de risc” din Germania, au anunţat autoritățile Republicii Federale Germania, potrivit Ministerul român de Afaceri Externe.

Cele șapte județe din România incluse pe lista zonelor de risc sunt: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş.

Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv de vineri, 7 august.

Unde se poate face testul COVID

„Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista `zonelor de risc` trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania”, arată MAE, într-un comunicat transmis presei sâmbătă.

Testarea românilor care merg din judeţele menţionate în Germania se poate face direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate.

De unde se poate descărca fomularul

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o „zonă de risc” (inclusiv din cele șapte județe menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare a cărui variantă în limba engleză – Public Health Passenger Locator Form.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi + 49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254 şi Consulatului General al României la München: +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 și +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berlin + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la München +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450.





Adauga un comentariu