ANM anunță câteva zile cu soare, dar se specifică faptul că diminețile și nopțile vor fi reci. Iar cerul senin și razele timide ale soarelui sunt anunțate până sâmbătă inclusiv.
După care, duminică și luni se răcește, iar termometrele ar putea arăta chiar și minus 10 grade Celsius în estul Transilvaniei.
Vine gerul
„Partea frumoasă a prognozei pentru următoarele zile este faptul că vremea va deveni, ca aspect, din ce în ce mai bună, cu un cer din ce în ce mai degajat. Vom avea o vreme însorită în toate regiunile țării. Astăzi încă mai este posibil să plouă slab în Oltenia și în partea de nord a Munteniei, după care, în zilele următoare, precipitațiile vor fi tot mai puține și vom avea tot mai mult soare”, a transmis Florinela Georgescu la Digi24.
Iar de azi, cinci noiembrie, un val de aer polar va acoperi România, care va duce la minime de minus 4 sau zero grade Celsius.
„De joi, contăm pe un aport de aer polar, ceea ce înseamnă că temperaturile vor scădea în perioada următoare și de data asta vor scădea și minimele. Vor urma după jumătatea săptămânii până în weekend nopți cu temperaturi negative în mare parte din țară, adică minime între minus 4 și 0 grade Celsius”, a precizat Mihai Timu, marți, pentru Libertatea.
De vineri, temperaturile vor scădea sub pragul de îngheț
Iar vineri, pentru prima dată, temperaturile vor scădea sub pragul de îngheț încă de la primele ore ale dimineții, în special în jumătatea de nord a țării.
„Deja mâine dimineață le așteptăm a fi sub zero grade, în special în jumătatea de nord a țării, să coboare spre minus 5 sau minus 6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, urmând ca diminețile viitoare să aducă temperaturi negative pe arii tot mai extinse”, a declarat directorul de prognoză al Administrației Naționale de Meteorologie.
Va fi frig peste tot, dar cel mai rece se va resimți în estul Transilvaniei, unde temperaturile ar putea coborî până la minus 10 grade Celsius.
„Așteptăm ca duminică și luni dimineață să fie cel mai rece, cu minime care urmează să fie negative în toată țara.
Temperaturile ar putea coborî până în jurul valorii de minus 10 grade în estul Transilvaniei, iar în celelalte zone ale țării se vor încadra între minus 4 și 0 grade”, a explicat Florinela Georgescu.
De asemenea, și în București se va răci încă de joi dimineață, în special în nordul orașului. Cel mai frig, însă, va fi duminică și luni, când minimele ar putea ajunge la minus 2 sau minus 3 grade Celsius.
„Și la București deja mâine dimineață nu ar fi exclus ca temperatura, cel puțin în partea de nord a orașului, să se apropie de zero grade și apoi și aici diminețile de duminică și luni să fie cu valori termice tot mai scăzute, până spre minus 2 sau minus 3 grade Celsius”, a concluzionat directorul de prognoză al ANM.