Local

Scandal între doi ieșeni, din cauza unor terenuri din comuna Miroslava! A cerut daune morale de 150.000 de euro!

Publicat: 19 mart. 2020

Doi ieșeni au ajuns în instanță, din cauza unor terenuri din satul Valea Adâncă, din comuna Miroslava. Cei doi ar fi perfectat un antecontract pentru vânzarea – cumpărarea suprafețelor respective, dar, până la urmă, afacerea a picat

Un scandal care a izbucnit între doi ieșeni a ajuns pe mesele judecătorilor. Astfel, recent, magistrații din cadrul Tribunalului Iași au respins acțiunea formulată de Augustin Mihalache împotriva lui Andrei Radu Răducanu. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.
Pe data de 25 iunie 2019, Mihalache le solicita judecătorilor să îl oblige pe Andrei Răducanu la plata unor despăgubiri.

„Am fost amenințat de doi boxeri!”

Reclamantul ar fi vrut ca instanța să îl oblige pe Andrei Răducanu la plata sumei de 48.956 de euro și 6.815,88 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, și, respectiv, a sumei de 150.000 de euro, cu titlu de daune morale. De asemenea, ieșeanul a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a mai relatat în fața instanței că pe data de 24 martie 2017, între el, în calitate de promitent-vânzător, și Andrei Răducanu, în calitate de promitent-cumpărător, a intervenit o promisiune de vânzare-cumpărare prin care primul s-a obligat să-i înstrăineze celui de-al doilea dreptul de proprietate asupra a cinci parcele de teren arabil, împreună cu o cotă-parte din calea de acces aferentă, în satul Valea Adâncă, comuna Miroslava. Contractul trebuia încheiat cel târziu pe 23 noiembrie 2017, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 69.900 de euro, din care 12.500 de euro – avans.

„A fost chemată Poliția!”

Reclamantul a mai spus că în contract s-a stabilit și o clauză penală, în sensul că dacă actul nu se va perfecta din vina promitentului-cumpărător, acesta din urmă va pierde suma achitată cu titlul de avans, aceasta fiind reținută de către promitentul-vânzător cu titlul de daune interese.

„După încheierea acestui antecontract, am fost amenințat inclusiv cu violență fizică și cu moartea să merg la notar și să semnez contractul, amenințările venind din parte a doi bărbați de o statură impunătoare, despre care ulterior am aflat că sunt pugiliști. Pe 19 aprilie 2017, între noi doi a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare la un preț renegociat de 65.900 de euro, renegociere care a fost, în fapt, rezultatul unor discuții aprinse, transformate într-un adevărat scandal la un birou notarial, discuții în urma cărora a fost chemată și Poliția, iar pârâtul a pretins cu acea ocazie, că trebuie «să dea șpagă» pentru a construi – și acesta este motivul scăderii prețului, venind la notariat cu 5-6 bărbați de statură impunătoare, la fel ca persoanele ce îl însoțeau când am fost acostat pe stradă. Desigur, și acest episod a fost caracterizat de amenințări, intimidări și tensiune pentru ca eu să semnez contractul. Am semnat contractul, fiind stabilită data de scadență a prețului la 23 noiembrie 2017. Cu toate acestea, în ziua respectivă, pârâtul a zis că nu are o asemenea sumă de bani și nici nu are ce face cu terenurile”, a afirmat Mihalache.

Acesta a mai spus că, aflându-se în acest impas, a semnat un contract de vânzare-cumpărare „în oglindă” și a recuperat terenurile înstrăinate pârâtului, cu singura diferență că s-a instituit și o ipotecă legală asupra terenului de 500 mp.

„Nu erau utilități!”

Bărbatul a mai relatat că, având din nou terenurile în proprietate, a încercat să le vândă, pentru a-i restitui pârâtului suma de 12.500 de euro. Pe 14 mai 2018, Judecătoria Iași a admis executarea silită a reclamantului, la cererea pârâtului, pentru suma de 12.500 de euro, el fiind nevoit, astfel, să vândă terenurile la un preț mult mai mic.
De cealaltă parte, pârâtul a cerut respingerea acțiunii, afirmând că, la încheierea antecontractului, reclamantul a susținut că terenul beneficiază de toate utilitățile, ceea ce nu era adevărat.

„Gazul a fost tras în anul 2018, iar pentru apă, toate avizele au venit tot în 2018. Pentru electricitate, avizele nu au venit nici până în acest moment. Din aceste considerente prețul a fost renegociat, dar fără violențe fizice sau verbale. Eu nu am urmărit niciodată înșelarea reclamantului, iar acesta putea refuza încheierea actelor dacă avea îndoieli cu privire la legalitatea lor”, a precizat Andrei Răducanu.





Adauga un comentariu