Prima pagină » Eveniment-Social » Școala Gimnazială ”Elena Cuza” din Iași s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare în săptămâna 17 – 21 mai

Școala Gimnazială ”Elena Cuza” din Iași s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare în săptămâna 17 – 21 mai

21 mai 2021, 11:44,
în Eveniment-Social

În fiecare zi s-au desfășurat evenimente provocatoare pentru elevii care au încercat să afle mai multe despre Elena Cuza și să-i promoveze o imagine cât mai aproape de adevăr celei care a fost Prima Doamnă a României moderne.

Mesajele de omagiere sau cele adresate generațiilor viitoare, concepute de către copii, au fost scrise pe avioane de hârtie și lansate spre cer. Elevii și profesorii au purtat ținute autentice românești asortate cu un element turcoaz, culoarea preferată a patronului spiritual al școlii. Totul a fost filmat și postat pe pagina de Facebook a școlii.

Un grup de elevi și profesori s-a deplasat la Solești unde a depus coroane la mormântul Principesei Elena, comemorând-o prin lecturi despre viața și activitatea acesteia. În același timp, în holul cancelariei de pe stradela Canta nr.10 s-a ținut o ceremonie religioasă de pomenire de către un sobor de preoți de la Biserica Sfânta Treime.

Un alt moment de suflet s-a petrecut miercuri, 19 mai, când s-a creat ”Podul virtual” peste Prut între școală și Instituția Publică Gimnaziul Făleștii Noi din Republica Moldova, debutul unui parteneriat educativ între cele două unități școlare.

Punctul central al săptămânii

Punctul central al săptămânii l-a reprezentat inaugurarea Muzeului în aer liber ”Elena Cuza – Doamna tuturor românilor”. Concret, orice ieșean dornic de a afla mai multe despre omul care i-a stat alături domnitorului Al. I. Cuza, va putea ”vizita” și lectura panourile montate în exteriorul Școlii Gimnaziale Elena Cuza. Ideea muzeului aparține membrilor Clubului Impact ”Copiii Doamnei Cuza” care, cu sprijinul doamnei Aurica Ichim, Director al Muzeului Municipal, au avut acces la fotografii rare și documente inedite despre Elena Cuza.

Mesajul doamnei Aurica Ichim către școală, elevi, cadre didactice în prag de sărbătoare ne-a emoționat: ”Astăzi, la ceas aniversar, rog să îmi permiteți să transmit copiilor, cadrelor didactice, conducerii Școlii ”Elena Cuza” un sincer și din inimă ”La mulți ani!” și să nu uite, oriunde s-ar duce pe această planetă, că au absolvit Școala Generală „Elena Cuza” din Iași! Le doresc sănătate, mult succes în activitate și să dea Domnul ca toți acești copii, oriunde vor merge, să fie mândri că sunt români!”

Clubul Impact ”Copiii Doamnei Cuza” ființează din anul 2019 la Școala Gimnazială ”Elena Cuza” din Iași și are ca scop dezvoltarea tinerilor prin proiecte de inițiativă comunitară. Voluntarii noștri sunt elevi din clasele gimnaziale care își dedică timpul, energia și creativitatea întâlnirilor clubului, având șansa de a se implica activ în viața comunității din care fac parte. Un alt proiect inițiat de către membrii clubului este ”IaȘi Citește! Azi un mesaj pe asfalt, mâine o schimbare!”, ce constă în imprimarea unor mesaje inspiraționale, create de către elevii școlii, în dreptul trecerilor de pietoni din cartierele Canta – Păcurari. 

Doamna tuturor românilor rămâne una dintre cele mai interesante și neobișnuite figuri ale secolului al XIX-lea, viața ei axându-se pe acțiuni filantropice și culturale. S-a remarcat prin susținerea dreptului la educație al femeilor, înființarea și sprijinirea financiară a unor orfelinate, azile și spitale pentru cei nevoiași, eliberarea din robie a rromilor de pe moșii, crearea de burse pentru elevii merituoși și tinerii cărturari, implicarea activă în viața socială și politică a țării, preocuparea pentru păstrarea și promovarea patrimoniului cultural-istoric al României.

Fiecare clipă a vieții sale a fost dedicată și dăruită celor mulți și mai puțin norocoși, încât unii nu s-au sfiit să o considere chiar sfântă.

”Omul nu viețuiește decât prin faptele sale!” a fost deviza care i-a condus viața și pare că și la Școala Gimnazială Elena Cuza, de la mic la mare, totul se desfășoară în spiritul de compasiune și generozitate exprimat de motto-ul ”Nouă ne pasă!”.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026
Articole similare
Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
02:00
FOTO Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
02:00
FOTO Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
02:00
FOTO Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
02:00
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
02:00
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
02:00
FOTO O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
02:00
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
02:00
FOTO Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
02:00
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr
02:00
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr