Prima pagină » Business în România » Creșteri de preț mascate sub pragul TVA! Ce alimente s-au scumpit în august și unde mai găsești reduceri
Creșteri de preț mascate sub pragul TVA! Ce alimente s-au scumpit în august și unde mai găsești reduceri

Creșteri de preț mascate sub pragul TVA! Ce alimente s-au scumpit în august și unde mai găsești reduceri

17 sept. 2025, 12:16,
Redacția BZI în Business în România

Prețurile la raft ale alimentelor de bază, cu excepția fructelor și legumelor sezoniere, au crescut, în medie, cu 1,53%, sub pragul asociat majorării TVA, în luna august față de iunie, potrivit unei analize realizate de Consiliul Concurenței pe baza datelor furnizate de șase mari rețele comerciale.

„Așa cum era de așteptat, prețurile produselor sezoniere au scăzut. În ceea ce privește prețurile celorlalte alimente din coșul zilnic de consum, am observat creșteri sub cele care rezultă din modificarea TVA, ceea ce înseamnă că marii retaileri și furnizorii lor au absorbit o parte din majorări, în luna august. Acest lucru arată că piața și concurența funcționează, întrucât companiile se luptă să își păstreze clienții, cu prețuri atractive. De altfel, prețurile alimentelor au crescut mai puțin decât prețurile produselor nealimentare sau serviciilor”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Prețurile alimentelor de bază non-sezoniere au crescut cu 1,5% în august față de iunie

Produsele non-sezoniere care au înregistrat creșteri ale prețurilor mai mari decât majorarea TVA sunt următoarele: carne tocată (+4,93%), drojdie (+3,11%), iaurt (+2,75%), pâine (+2,78%), cozonac (+18,40%), ouă (+1,85%), smântână (+4,35%), zahăr (+5,45%) și unt (+4,03%).

În același timp, scăderi ale prețului la raft au fost observate pentru următoarele categorii de bunuri: pulpă de porc cu os (-2,52%), pulpă de porc fără os (-2,03%), spată de porc (-2,19%), margarină (-3,77%), usturoi (-3,51%), făină (-1,9%), fasole (-0,69%), bulion (-0,14%) și orez (-0,09%).

Bunurile sezoniere (legume și fructe) au înregistrat evoluții mai pronunțate, după cum era de așteptat. Astfel, prețurile au scăzut pentru prune (-61,34%), pepene (-46,17%), struguri (-41,38%), ardei Bianca (-31,92%), ardei Kapia (-22.01%), cartofi (-30,75%), ceapă (-32,74%), dar au crescut la castraveți (22,03%), mere Golden (21,98%) și mere roșii (22,25%).

Însă, per total, prețurile alimentelor din coșul de consum, care include atât produsele sezoniere, cât și non-sezoniere au scăzut, în medie, cu 4,18%, în luna august față de iunie, în special datorită fructelor și legumelor de vară, al căror preț a scăzut semnificativ.

„Noi vom monitoriza în continuare prețurile alimentelor de bază, care sunt influențate, pe lângă creșterea TVA, și de alți factori cum sunt prețurile carburanților și energiei electrice. Dincolo de acest vârf al inflației, creșterea prețurilor în România este rezultatul deficitului bugetar mare, iar pentru a asigura stabilitatea prețurilor trebuie să respectăm calendarul reducerii acestuia”, a adăugat președintele autorității de concurență.

Prețul mediu al produselor de bază, în marile lanțuri de magazine, în luna august, comparativ cu luna iunie 2025

Produs

August 2025

față de

iunie 2025

Ardei Bianca

-31,92%

Ardei Kapia

-22,01%

Aripi pui

1,36%

Carne porc lucru

0,44%

Cartofi

-30,75%

Castraveți

22,03%

Ceapă

-32,74%

Făină

-1,90%

Fasole

-0,69%

Iaurt

2,75%

Lapte

1,73%

Mere Golden

21,98%

Mere roșii

22,25%

Morcovi

-9,29%

Pâine

2,78%

Pepene

-46,17%

Prune

-61,34%

Pui întreg

1,07%

Pulpă porc cu os

-2,52%

Pulpă porc fără os

-2,03%

Pulpe întregi cu os

1,72%

Roșii

-3,96%

Spată de porc

-2,19%

Struguri

-41,38%

Tacâmuri de pui

1,45%

Telemea

1,37%

Ulei

1,11%

Bulion

-0,14%

Carne tocată

4,93%

Cozonac

18,40%

Drojdie

3,11%

Mălai

0,41%

Margarină

-3,77%

Orez

-0,09%

Ouă

1,85%

Pere

-1,04%

Smântână

4,35%

Usturoi

-3,51%

Zahăr

5,45%

Magiun

1,47%

Unt

4,03%

Analiza a fost realizată pe baza datelor transmise de principalii șase retaileri: Auchan, Carrefour, Kaufland, Lidl, Profi și Selgros și include bunurile alimentare de bază aflate sub incidența Ordonanțelor de Urgență ale Guvernului de plafonare a adaosurilor comerciale (OUG 67/2023, OUG 89/2023 si OUG 5/2024). Acestea stabilesc măsuri temporare de combatere a creșterii excesive a prețurilor la 46 de grupe de alimente de bază și sunt valabile până la data de 30 septembrie 2025.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 februarie 2026
20 februarie 2026