Prima pagină » National » Se modernizează una dintre cele mai vechi linii de cale ferată din România! Când va fi gata proiectul feroviar!
Se modernizează una dintre cele mai vechi linii de cale ferată din România! Când va fi gata proiectul feroviar!

Se modernizează una dintre cele mai vechi linii de cale ferată din România! Când va fi gata proiectul feroviar!

18 aug. 2025, 13:00,
Mirela Gabriela Todosi în Bzi.ro

Se modernizează una dintre cele mai vechi linii de cale ferată din România! Este vorba despre calea ferată București-Giurgiu, iar după reparațiile totale va permite locuitorilor din Giurgiu și din comunele limitrofe Bucureștiului să ajungă mai rapid în Capitală. Iată când va fi gata proiectul feroviar!

Se modernizează una dintre cele mai vechi linii de cale ferată din România!

Compania CFR a anunțat că intră în proces de modernizare calea ferată București-Giurgiu. CFR a semnat un contract de proiectare și execuție cu Alstom pentru modernizarea unuia dintre cele mai importante trasee feroviare din sudul țării, București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră (Lot 2), precizează economica.net. Este vorba despre modernizarea a  93,45 kilometri de linie feroviară, iar investițiile ajung la  2,108 miliarde lei (fără TVA).

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează opinia publică asupra semnării contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre staţiile CF Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră – Lot 2”. Procedura de achiziţie publică a fost adjudecată de Asocierea RailWorks, formată din Arcada Company – lider de asociere – şi SC Alstom Transport SA”, anunţă CFR.

Proiectul de reabilitare vizează electrificarea, modernizarea infrastructurii şi suprastructurii, sisteme de semnalizare şi telecomunicaţii, precum şi construcţii civile. Modernizarea va permite o viteză maximă a trenurilor de pasageri de 160 km/h, potrivit Alstom. Proiectarea va dura 6 luni, iar lucrările de execuție se vor desfășura pe o perioadă de 30 de luni.

O gară din România a devenit monument istoric

Gara din Suceava, cunoscută și ca Gara din Burdujeni, este considerată un monument istoric al județului, încă din anul 2004. Construcția a început în 1892, iar călătorii au putut folosi această gară începând din anul 1902. Gara din Suceava a urmat planurile arhitecturale ale unei gări similare din Elveția, orașul Fribourg. Fațada gării este din cărămidă roșie, iar în interior se găsește o sală de bal care încă mai păstrează elementele originale. Clădirea are o ușoară influență barocă și a fost construită cu dificultate pe un teren mlăștinos. În 1956, au început lucrări de restaurare, iar gara a fost modernizată. Turiștii care ajung în Gara Burdujeni rămân fascinați de arhitectura gării care este pe lista monumentelor istorice din țară din anul 2004.

O altă gară importantă, declarată monument turistic este Gara Piatra-Neamţ. Gara Piatra Neamţ este considerată una din cele mai frumoase gări din România, pe această listă figurând și cea din Sinaia, Curtea de Argeş și Vatra-Dornei. La 100 de ani de la darea în folosinţă, în 2013, Gara Piatra Neamţ a beneficiat de o renovare cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane lei. Frumoasa gară din Piatra Neamț a fost și locul de unde țara a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial. Gara Piatra Neamț este declarată monument istoric și turistic, fiind extrem de apreciată de români, dar și de turiștii străini.

România se poate mândri și cu cel mai frumsos traseu feroviar din țară. Este vorba despre calea ferată Oravița-Anina, inaugurată pe 15 decembrie 1863. Calea ferată este unică în lume, întinzându-se pe o distanță de 33,4 kilometri și străbătând 14 tuneluri și 10 viaducte. Calea ferată Oravița-Anina este o perlă ascunsă a țării, adorată de turiștii pasionați de natură și de trasee spectaculoase. Traseul feroviar este uluitor și străbate păduri dese, râuri sălbatice și stânci masive.

Recent, compania CFR a anunțat că se va moderniza și una dintre cele mai vechi linii de cale ferată din România, calea ferată București-Giurgiu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 februarie 2026
28 februarie 2026