Prima pagină » Economic Local » Se răcește vremea la Iași în următoarea săptămână. Ger și ninsori în toată regiunea Moldovei
Se răcește vremea la Iași în următoarea săptămână. Ger și ninsori în toată regiunea Moldovei

Se răcește vremea la Iași în următoarea săptămână. Ger și ninsori în toată regiunea Moldovei

10 ian. 2026, 02:00, 1 ,
Raluca COSTIN în Economic Local

Datele Centrului Meteo Regional arată că vremea se răcește la Iași în următoarea săptămână, cu ger, ninsori și depuneri de chiciură.

Vreme deosebit de rece la Iași în acest weekend, cu temperaturi cuprinse între -15 și -9 grade Celsius

Potrivit datelor furnizate de Centrul Meteo Regional, până la finalul săptămânii, în Iași și toată zona Moldovei, vremea va fi deosebit de rece, geroasă în cursul nopților și al dimineților. Izolat, gerul se va menține chiar și pe parcursul zilei, dar în nordul regiunii și în depresiunile intracarpatice, cerul va fi temporar noros și, cu precădere în prima parte a zilei de sâmbătă, va ninge în general slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări. În dimineața zilei de duminică, izolat, se va semnala ceață, asociată cu depunere de chiciură. În acest weekend, la Iași, temperaturile maxime ale aerului vor oscila între -11 și 1 grad Celsius, iar valorile minime vor fi cuprinse între -15 și -9 grade, posibil mai coborâte în nordul regiunii și în depresiunile intracarpatice. În prima jumătate a săptămânii viitoare, vremea rămâne deosebit de rece în toată Moldova, geroasă în timpul nopților și dimineților. Cerul va fi variabil, temporar noros la acoperit și, cu precădere în nordul regiunii și la munte, temporar va ninge, în general slab cantitativ. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări, spulberând temporar ninsoarea. Cu precădere în zonele joase de relief, în cursul nopților și al dimineților se va semnala ceață, asociată cu chiciură. Prefectura Iași a emis o avertizare meteo pentru acest weekend.

Vremea se menține rece la Iași și săptămâna viitoare, cu ger și temperaturi scăzute

În prima parte a săptămânii, temperaturile maxime ale aerului vor oscila între -2 și 2 grade Celsius, iar valorile minime vor fi cuprinse între -13 și -8 grade, posibil mai coborâte în nordul regiunii și în depresiuni în primele două zile. În partea a doua a săptămânii viitoare vremea va intra într-un proces de încălzire, regimul termic apropiindu-se de normalul climatologic al perioadei. Temporar, vor fi precipitații atmosferice, la început sub formă de ninsoare, apoi vor deveni mixte și vor fi condiții de polei. La munte vor predomina ninsorile. Estimările meteorologice realizate pentru perioada 19 ianuarie – 8 februarie de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată de la Reading (Anglia), estimări ce sunt actualizate și adaptate la teritoriul României de către Administrația Națională de Meteorologie, indică pentru regiunea agricolă a Moldovei un regim termic și pluviometric apropiat de valorile climatologice ale perioadei. Astfel, în intervalul 19 ianuarie – 8 februarie, temperaturile medii vor fi cuprinse între -4 și -1 grad Celsius, iar cantitățile medii de precipitații vor varia între 25 și 35 l/m2.

„Precizez faptul că aceste estimări vizează doar abaterile temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2006-2025, fenomenele extreme, cu o durată scurtă de manifestare, nefiind prognozate cu ajutorul acestui produs”, susține Ovidiu Machidon, șef serviciu în cadrul Centrului Meteo Regional.

Meteorologii mai spun că vremea va fi rece în toată țara în acest weekend. Astfel, la Iași, vor fi temperaturi cuprinse între -15 și -9 grade Celsius.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”
Incendiile de vegetație din Spania au determinat evacuarea a peste 100.000 de persoane din apropierea Madridului, inclusiv români. Flăcările au distrus suprafețe întinse, iar autoritățile avertizează că temperaturile de peste 40 de grade vor îngreuna intervențiile. Peste 100.000 de persoane au fost evacuate din apropierea Madridului din cauza incendiilor de vegetație care afectează Spania, iar […]
Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iulie 2026
30 iulie 2026
Articole similare