Se schimbă legea căsătoriilor în România. O Ordonanță dată de Guvern încă de anul trecut stipulează că, de la 31 martie 2025, ofițerii de stare civilă din țară vor completa primul exemplar al registrului pe calculator, în timp ce varianta pe hârtie va rămâne disponibilă pentru arhivă. Cel de-al doilea exemplar al actelor va fi exclusiv în format electronic.
Se schimbă legea căsătoriilor în România!
Sistemul digitalizat va putea fi accesat și de către românii care locuiesc în străinătate, dar de la 24 septembrie 2025. Până atunci, actele emise de ambasade și consulate vor continua să fie completate manual. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a realizat proiectul de digitalizare a actelor de stare civilă printr-o finanțare europeană. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 185 de milioane de lei, din care 156 de milioane sunt fonduri nerambursabile.
Actele necesare pentru căsătorie, de anul acesta, sunt următoarele:
- buletinele de identitate (original și copie);
- certificatele de naștere (original și copie);
- certificatul medical prenupțial (valabil 14 zile);
- documente care atestă încheierea unei eventuale căsătorii anterioare (dacă este cazul).
Cuplul va scrie în declarația de căsătorie că nu există impedimente legale și va alege numele de familie pe care îl va purta, precum și regimul matrimonial dorit. În cazul în care se optează pentru un alt regim decât cel legal, va fi necesară o convenție matrimonială încheiată la notar.
Ce prevăd normele în domeniu, în Uniunea Europeană
Căsătoria civilă este un statut juridic care există în toate țările UE. Însă normele care vizează parteneriatele, cum ar fi uniunile civile și parteneriatele înregistrate, sau uniunile de facto sunt diferite de normele aplicabile căsătoriei.
Normele naționale privind căsătoria diferă de la o țară UE la alta, mai ales în ceea ce privește:
drepturile și obligațiile cuplurilor căsătorite: de exemplu, cele referitoare la proprietate sau la numele de căsătorie
relația dintre căsătoria religioasă și cea civilă: unele țări din UE tratează căsătoria religioasă ca fiind echivalentă cu cea civilă, altele nu. Dacă vă mutați în altă țară din UE după ce ați încheiat doar o căsătorie religioasă, verificați consecințele pe care acest lucru le are pentru starea dumneavoastră civilă în țara din UE în care v-ați mutat.
posibilitatea căsătoriei între persoane de același sex. În prezent, țările din UE care recunosc acest drept sunt: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia și Țările de Jos. Căsătoria între persoane de același sex este posibilă, de asemenea, în Elveția, Islanda și Norvegia.
În mod normal, autoritățile din țara UE în care v-ați căsătorit vă vor înregistra căsătoria în registrul civil sau în registrul de evidență a populației din țara respectivă.
Dacă vă căsătoriți într-o țară din UE care nu este țara dumneavoastră de origine, este posibil să vă doriți recunoașterea și înregistrarea căsătoriei și în țara dumneavoastră de origine. Recunoașterea căsătoriei în țara UE de origine va implica, în mod normal, înregistrarea căsătoriei dumneavoastră în registrul civil sau în registrul de evidență a populației din țara dumneavoastră de origine.
Altfel, se schimbă legea căsătoriilor în România, de la 31 martie 2025, ofițerii de stare civilă din țară vor completa primul exemplar al registrului pe calculator, în timp ce varianta pe hârtie va rămâne disponibilă pentru arhivă. Cel de-al doilea exemplar al actelor va fi exclusiv în format electronic.