Procurorii DNA susțin că au descoperit indicii temeinice conform cărora persoane din anturajul lui Ilie Bolojan și, posibil, acesta însuși se află în epicentrul unei operațiuni de mare corupție. În cele ce urmează, voi începe prin a-i prezenta pe principalii actori ai acestei istorii, prezentată acum pe toate televiziunile și pe toate site-urile de anchete. După care voi comenta și voi prezenta, în versiune personală, un scenariu care mi se pare cât se poate de plauzibil și care îl incriminează pe premierul demis.
În urmă cu un an, în septembrie anul trecut, prin intermediul secretarului general adjunct al Guvernului României, doamna Cristina Trăilă, dar și în urma intervenției unui lider local de partid, Ilie Bolojan a primit în biroul său un personaj important din lumea afacerilor locale, eveniment care a declanșat un adevărat scandal, transformat între timp într-o anchetă penală desfășurată de DNA Iași. Iată, în esență, care sunt principalele persoane implicate:
- Cristina Trăilă — secretar general adjunct al Guvernului și fost deputat PNL. Are calitatea de suspect. DNA susține că, în 3–4 noiembrie 2025, ar fi sprijinit demersurile lui Mihai Barbu pentru exercitarea influenței asupra președintelui ANSVSA, astfel încât directorul DSVSA Vaslui să fie înlocuit. Acuzația oficială este de complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite.
- Mihai Barbu — fost președinte PNL Vaslui, trezorier al PNL și fost președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară. Este inculpat și a fost pus sub control judiciar. Potrivit DNA, el și-ar fi folosit influența politică pentru a facilita accesul lui Bogos la oficiali și pentru a exercita presiuni în vederea schimbării conducerii DSVSA Vaslui.
- Fănel Bogos — omul de afaceri din Vaslui care controlează grupul avicol Vanbet și personajul în jurul căruia pornește cazul. A fost arestat preventiv în noiembrie 2025, fiind acuzat, între altele, de cumpărare de influență și instigare la șantaj; ulterior, a ajuns sub control judiciar. Miza sa ar fi fost obținerea unor despăgubiri de circa 3 milioane de euro și reducerea/oprirea controalelor sanitar-veterinare asupra fermelor sale.
- Mihai Ponea — directorul executiv al DSVSA Vaslui. El ar fi fost persoana pe care Bogos și susținătorii săi încercau să o înlocuiască după ce DSVSA a respins cererea de despăgubire. Nu este prezentat drept acuzat în această schemă, ci drept ținta presupuselor intervenții.
- Alexandru Bociu — președintele ANSVSA, asupra căruia, potrivit anchetei, Mihai Barbu ar fi încercat să-și exercite influența. Nu are calitate procesuală în dosar, potrivit informațiilor publicate până acum.
- Ilie Bolojan — apare deoarece Mihai Barbu l-a adus pe Bogos la o întâlnire cu premierul, la Palatul Victoria, în septembrie 2025. Bolojan a confirmat întâlnirea, spunând că a durat aproximativ 15 minute. Important: Bolojan nu are calitate procesuală în dosar, conform informațiilor disponibile în acest moment.
Un prim comentariu care obligatoriu trebuie făcut se referă la statutul lui Ilie Bolojan, premier încă nedemis în urmă cu un an, și circumstanțele în care acesta a acceptat întrevederea cu omul de afaceri Fănel Bogos. Într-o primă versiune, susținută atât de Ilie Bolojan, cât și de Mihai Barbu, liderul local PNL, întâlnirea ar fi avut loc întrucât acesta din urmă intenționa să îi propună cooptarea în partid a respectivului om de afaceri. În această ipoteză, dacă ar fi adevărată, apare cel puțin o problemă gravă de imoralitate. Chestiunile legate de partid nu se rezolvă în cabinetul de lucru al premierului, ci la sediul PNL. Dacă așa ar sta lucrurile, am asista la un abuz asemănător celui de dată mai recentă, când Ilie Bolojan s-a întâlnit nu la sediul Guvernului, ci, în taină, în biroul de la Parlament al șefului Senatului României. Asemenea întâlniri în locuri nepotrivite sunt din capul locului suspecte.
Într-o a doua versiune însă, aflăm că, de fapt, prin intervenția lui Mihai Barbu, liderul PNL Vaslui, și în mod direct a omului de afaceri Fănel Bogos, de fapt i s-ar fi solicitat cu totul și cu totul altceva premierului. Și anume să îl demită pe șeful DSVSA, Mihai Ponea, și să îl numească în locul acestuia un alt personaj, pentru ca astfel marele crescător de păsări să primească o sumă uriașă de bani. Din care, în avans, constată între timp procurorii DNA, o parte ar fi ajuns cu certitudine la principalul intermediar și, presupun procurorii, și la secretarul general adjunct al Guvernului, doamna Cristina Trăilă. De altfel, aceasta este învinuită în dosarul intentat de DNA.
Dacă se va stabili sau nu că Ilie Bolojan a primit, la rândul său, o parte din mită este, desigur, important, dar nu esențial. În mod cert, atunci când a promovat-o pe Cristina Trăilă, o colaboratoare notorie directă și prin intermediul fostului ei soț cu generalul negru, Florian Coldea, Ilie Bolojan știa perfect cu cine are de-a face și care este profilul moral al respectivei doamne. Și poate că tocmai din acest motiv a adus-o la Guvern. În al doilea rând, scandalul transformat într-un voluminos dosar DNA durează de un an și este stupefiant că abia ieri Ilie Bolojan a anunțat că o invită azi pe Cristina Trăilă în cabinetul său pentru a primi explicații. Este cel puțin vinovat și trezește mari suspiciuni faptul că, timp de un an, nu a făcut niciun efort pentru a afla ce și cum.
Acum, așa cum era de așteptat, este invitat să dea declarații la DNA Ilie Bolojan, încă în calitate de martor și nu de suspect, nu de învinuit, ci cu atât mai puțin în calitate de capi del tutti capi.