Prima pagină » Actualitate » Secretar de stat în ministerul Transporturilor, despre Autostrada Sibiu-Piteşti
Secretar de stat în ministerul Transporturilor, despre Autostrada Sibiu-Piteşti

Secretar de stat în ministerul Transporturilor, despre Autostrada Sibiu-Piteşti

01 mai 2024, 22:00, 2 ,
în Actualitate

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor Irinel Ionel Scriosteanu anunţă, miercuri, că progresul fizic al celor 32 de kilometri de autostradă dintre Sibiu şi Piteşti este de peste 67 la sută şi că la finalul anului s-ar putea circula în zonă.

„Am luat la pas toţi cei 32 km ai şantierului Autostrăzii Sibiu-Piteşti, Secţiunea 5, iar progresul fizic a trecut de 67%, fiind un progres încurajator putem spune că ne menţinem intenţia de a da în trafic acest lot până la sfârşitul acestui an, înainte de termenul contractual”, a scris, miercuri, Irinel Ionel Scriosteanu pe pagina de Facebook.

Potrivit secretarului de stat, lucrările aflate în curs de desfăşurare sunt următoarele:

– umpluturi, unde s-au realizat 3,904,500 mc care reprezintă 99.44% din volumul total;

– suprastructura drumului la balast stabilizat cu ciment (progresul 77.19%);

– aşternerea asfaltului, stratul de baza AB31.5, unde progresul general este de 72.61% (record în data de 29.04.2024 – 785 metri de AB 31.5 pe o singură cale);

– montarea casiurilor (progres 65.77%);

– execuţia sistemul de transport inteligent (ITS);

– execuţia drenajului longitudinal (progres 50.00%);

– realizarea sistemului de iluminat public, a început inclusiv montarea corpurilor de iluminat;

Personalul mobilizat în şantier a ajuns la aproximativ 1052 de persoane şi 250 de utilaje

Potrivit secretarului de stat, la nodul rutier Curtea de Argeş se lucrează la terasamente pe bretelele de acces 1,2,3 şi 4 (progres 59.00%), strat de formă (progres 27.00%) şi fundaţie din balast (progres 11.00%) şi sunt finalizate podetele casetate PC47 (km 1+300) şi PC48 (km 2+432) amplasate pe breteaua 1.

La nodul rutier Băiculeştim s-a finalizat asfaltarea stratului de baza AB 31.5 pe bretelele 1, 2, 3, 4, iar la nodul rutier Bascov se lucrează la consola betonată a zidurilor de sprijin şi la umplutura din pământ, s-au finalizat montajul grinzilor prefabricate (30 buc.) şi placa de suparabetonare la extinderea podului existent peste canal pe DN 7, s-a finalizat placa de suprabetonare la podul peste canal de la km 121+560 şi se lucreaza la podeţul casetat PC54, fundaţia fiind deja finalizată.

Scriosteanu mai afirmă că personalul mobilizat în şantier a ajuns la aproximativ 1052 de persoane şi 250 de utilaje.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026
Articole similare
Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
02:00
FOTO Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
02:00
FOTO Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
02:00
FOTO Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
02:00
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
02:00
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
02:00
FOTO O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
02:00
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
02:00
FOTO Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
02:00
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr
02:00
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr