Ciprian Surugiu este artistul ieșean care a impresionat jurații de la concursul „Românii au talent”, ediția a XII-a. Acesta, deși suferă de hipoacuzie, reușește să cânte și să avanseze cât mai mult în cariera sa. Bărbatul dezvăluie secretele ascunse din viețile artiștilor ieșeni și mărturisește faptul că prețurile de Revelion vor fi puțin mai piperate doar la meniuri, pentru că artiștii vor păstra sau chiar micșora prețurile față de anii trecuți. Acesta mai spune că uneori calitatea umană nu este foarte apreciată
Ciprian Surugiu are 44 de ani și peste 25 de ani de carieră. Acesta este căsătorit cu Elena Surugiu de 15 de ani și împreună au 3 copii. În noaptea dintre ani va cânta la un restaurant mai mic, din mediul rural, alături de formația lui.
„Anul acesta voi cânta într-un restaurant mai mic, din mediul rural. Nu voi dezvălui încă locația, pentru că vreau să le fac o surpriză celor care vor veni. Îi voi încânta cu noua mea piesă, care va fi în concordanță cu noaptea dintre ani, pe care o vom sărbători”, declară Ciprian Surugiu pentru reporterii BZI.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2022/11/Preturi-de-Revelion-artisti-Surugiu-1.jpg)
Ciprian Surugiu va încânta publicul ce va alege să-și petreacă noaptea dintre ani în restaurantul unde el cântă, cu un repertoriu de melodii autentice și cât mai ritmatice
Ieșeanul dezvăluie în exclusivitate secretele care se ascund în viețile artiștilor
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2022/11/Preturi-de-Revelion-artisti-Surugiu-3.jpg)
Ciprian Surugiu colaborează cu studioul Dream Audio din Iași. Acolo se nasc cele mai frumoase melodii a artiștilor ieșeni
Ciprian Surugiu, bărbatul care a uimit jurații de la „Românii au talent“, povestește faptul că-și dorește să rămână pozitiv în ciuda perioadei în care trăim. Mai mult decât atât, ieșeanul susține faptul că artiștii vor păstra sau chiar micșora prețurile, față de cele din anii trecuți, pentru că altfel lumea nu va mai fi atât de interesată de serviciile oferite de oamenii care activează în această industrie.
„Știm cu toții că economia s-a schimbat și că are loc această inflație. Toate lucrurile s-au scumpit și lumea este speriată. Dar prețurile pentru serviciile umane vor scădea sau vor stagna față de anii trecuți”, spune artistul ieșean.
Chiar dacă foarte multe persoane ce activează în această industrie spun că poate exista o prietenie între doi artiști foarte buni, Ciprian Surugiu susține că întotdeauna va fi concurență.
„Artiștii sunt într-o competiție. Arta cere sacrificii și atunci care mai de care intervine pe piață cu câte ceva diferit și nou. Concurența naște calitate și lucruri originale. Când vine vorba despre prietenie, ei pot fi prieteni, dar cu diferite excepții”, menționează Ciprian Surugiu.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2022/11/Preturi-de-Revelion-artisti-Surugiu-2.jpg)
Ciprian Surugiu a cântat în premieră melodia dedicată îndrăgostiților din noaptea de Revelion
Ciprian Surugiu: „Suntem în concurență cu DJ-ii”
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2022/11/Preturi-de-Revelion-artisti-Surugiu-4.jpg)
Artistul ieșean a uimit jurații de la Românii au talent, cu vocea pe care bărbatul o are, în ciuda bolii de care suferă
Ciprian Surugiu, chiar dacă a studiat în diverse domenii și a urmat universități și academii de renume, a rămas cântăreț pentru că latura aceasta îl reprezintă și îl face să se simtă cel mai bine, iar concurența nu-l sperie niciodată.
„Noi, formațiile, suntem în concurență cu DJ-ii, dar sunt și ei prietenii noștri, pentru că mai putem colabora. Există oamenii care cer un DJ și un singur solist, iar atunci n-avem ce face, ne împrietenim. Spre exemplu, de Revelion voi cânta cu formația”, menționează Ciprian Surugiu.
În noaptea de Revelion, prețurile formațiilor vor pleca de la 1.000 de euro și vor ajunge până la 2.000 și ceva. Patronii plătesc și își vor lua și acea marjă de risc, pentru că nu vor fi siguri de cei care vor alege să vină. Așa că prețurile pot fi și mai mici față de anul trecut.
„Cum mai spuneam, din păcate, calitatea umană nu este atât de apreciată, sunt și foarte mulți artiști. Omul când sună la telefon nu se interesează de calitatea formației, ci de prețul ei”, explică artistul care a impresionat jurații de la „Românii au talent”.