Secreția tubulară: Procesele aparatului excretor

La nivelul nefronului pe lângă procesele de reabsorbție, atât pasive cât și active, există și secreția tubulară.

Principalul mod în care se curăță plasma de cataboliți de azot nefolositori este filtrarea glomerulară, dar această acțiune este insuficientă. Astfel, secreția tubulară realizată de nefrocite va avea rolul de a arunca în urină restul de substanțe nefolositoare corpului, adesea substanțe acide, în exces sau chiar toxice, unele medicamente sunt și ele eliminate astfel din organism.

Secreția tubulară: Explicații

Prin mecanismul de secretare a substanțelor, rinichii obțin un rol în reglarea concentrațiilor unor substanțe în sânge, precum potasiu, acid uric sau creatinina. Exact cum știm că în cadrul reabsorbției, procesele sunt active și pasive, la fel va fi ți în cazul secreției tubulare. Sensul de această dată, va fi invers, din interstițiul peritubular (din preajma tubilor) către cavitatea tubului. Aceste procese pot apărea la nivelul întregului nefron, fără să reprezinte vreo anomalie.

stirilebzi.ro

Se oferă salarii atractive, asigurare privată de sănătate, tichete cadou! Ce farmacie caută angajați

Stirile PROTV

Șoferii pot reduce cu 25% consumul de carburant dacă renunță la un singur element din...

Secreția de protoni la nivelul nefrocitului

Unul dintre cele mai importante secreții este cea de hidrogen, procesul este unul activ, iar sediul principal al acestuia se identifică la nivelul tubului contort proximal. Secreția acestor ioni de hidrogen, mențin un pH bazic al sângelui, fiind o implicare directă în echilibrul acido-bazic. Dar secreția se poate realiza și în alte segmente ale tubului.

În cadrul tubului contort distal sunt prezente niște mecanisme ce au rolul de a realiza schimb ionic. Acestea pot elimina hidrogenul sau potasiul, în favoarea sodiului. Funcție ce variază în relație cu pH-ul intern. Procesele acestea sunt activate de către aldosteron.

Secreția de potasiu

Acest proces are sediul la nivelul tubului contort distal, iar acesta poate fi realizat prin schimb ionic (mecanism activ), dar și prin procesele pasive. Această secreție de potasiu, menține o valoare constantă și optimă a potasemiei la nivelul organismului.

Secreția de amoniac

Amoniacul este un compus azotic ce prezintă un caracter destul de toxic, acesta fiind un catabolit normal al corpului. Totodată, poate fi văzut drept o metodă de eliminare a atomilor de hidrogen, fără a crea o urină prea acidă, întrucât protonii liberi se vor lega de amoniac, rezultând ionul de amoniu. Acesta ulterior va forma clorura de amoniu, ce nu impune nicio modificare a pH-ului.

Care este compoziția chimică a urinei

Urina în componența sa, este formată apă, 95%, și diverse substanțe chimice, 5%. Aceste substanțe chimice sunt reprezentate de către minerale și electroliți, precum calciul, magneziul, potasiul, dar și de compuși organici precum vitaminele, hormonii, ureea și creatinina.

Oamenii din domeniul științei au făcut cercetări în această privință și au observat că în 24 de ore, are loc eliminarea a 1,3 – 1,8 L de apă. Mineralul cel mai elimnat cu secreția tubulară în urină este potasiul. Iar, ureea este substanța organică în cea mai mare cantitate, 25 grame.