Sediul poliției de pe Calea Chișinăului, nr. 23, va fi reabilitat. A fost finalizată licitația pentru execuția lucrărilor. Comisia de evaluare a ales oferta cu prețul cel mai mic
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași a finalizat licitația pentru reabilitarea clădirii de pe Calea Chișinăului, nr. 23, formată din două corpuri. Recent, autoritatea contractantă a selectat cea mai bună ofertă financiară a firmelor de construcții care au participat la procedură. Astfel, contractul a fost obținut de societatea Tech Confort SRL, care a propus o variantă financiară de 1.917.654 de lei, fără TVA, aproape 400.000 de euro, în condițiile în care IPJ Iași estimase lucrările la 500.000 de euro. Societatea este implicată în mai multe proiecte imobiliare din municipiu.
„În clădirea C1 se propune realizarea unor spații de birouri, săli ședință, camere depozitare/arhivă, spații de relații cu publicul, spațiu pentru centrala termică (la parter), cameră tehnică curenți slabi (etaj I), grupuri sanitare, spații de circulație comună (holuri și casa scării).
În clădirea C2 se propune realizarea unor spații de relații cu publicul. Terenul din incinta imobilului se propune a fi amenajat exclusiv pentru parcări auto, concomitent cu refacerea tuturor împrejmuirilor, mai puțin zonele din aliniamentul stradal. De asemenea, se vor refuncționaliza căminele de apă/canalizare pe pozițiile și în configurația existentă”, se arată în caietul de sarcini.
Sediul Poliției Iași a fost în centrul unei combinații de 3 milioane de euro
În acest moment, imobilul se află în stare avansată de degradare. În 2008, clădirea aparținea afaceristului Michael Nseir, care deținea societatea Moldoplast SA. Fiind prieten bun cu Relu Fenechiu, ministru PNL în acea perioadă, a negociat o tranzacție pentru vânzarea clădirii și terenului către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași. A costat nu mai puțin de 3 milioane de euro, bani publici.
Însă oficiul nu a folosit clădirea măcar o secundă. S-a constatat că imobilul nu putea avea funcțiunea de birouri, conform unei expertize pe care s-au cheltuit alți bani publici. De atunci, aceasta a stat în paragină, până când a fost transferată la IPJ Iași. Aici ar urma să fie depozitată o parte din arhiva instituției, dar vor funcționa și birourile Serviciului Rutier. Regimul de înălțime a clădirii este P+2, fiind construită în perioada 1978-1980.
Constructorul are la dispoziție 6 luni
Câștigătorul procedurii trebuie să respecte mai multe condiții impuse de autoritatea contractantă. Lucrările trebuie executate în termen de 6 luni de la semnarea contractului.
„Până la expirarea termenului de garanție, executantul este dator să refacă, în bună stare și pe cheltuiala sa, toate lucrările executate, reparând pe cele ce au fost defectuos realizate sau pe acele care s-au comportat defectuos în acest interval de timp.
În niciun caz, executantul nu poate scuza o executare vicioasă sau neconformă prin aceea că personalul de control al autorității contractante a avut cunoștință de aceste nereguli”, se mai arată în documentația procedurii.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/06/Cladire-OCPI-din-calea-chisinaului-iasi-7.jpg)
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/06/degradari-la-baza-peretilor.jpg)
Firma tech confort lasa foarte mult de dorit, ma indoiesc ca vor face treaba de calitate mai ales la ce articole sunt prin presa despre ei cum nu isi respecta proprietarii care isi cumpara proprietati de la ei…