Prima pagină » Actualitate » Şeful Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu-Buică a demisionat
Şeful Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu-Buică a demisionat

Şeful Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu-Buică a demisionat

11 ian. 2023, 14:09,
în Actualitate

Preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente Constantin Mituleţu-Buică și-a dat miercuri demisia din funcție după acuzațiile ANI, anunță Antena3 CNN.

Luni, el declarat pentru News.ro că nu are motiv să demisioneze din funcţie sau să fie schimbat de la şefia AEP deoarece a respectat legea, atât pe cea civilă, cât şi pe cea penală.

„Nu am de ce sa demisionez şi nici sa fiu schimbat, pentru ca am respectat legea, cea civilă şi cea penală”, a declarat Constantin Mituleţu Buică, întrebat luni de News.ro, dacă are în plan să demisioneze sau dacă se aşteaptă la o decizie de schimbare din funcţie a coaliţiei de guvernare, în contextul acţiunilor ANI prin care a sesizat Parchetul în cazul său, sub acuzaţia folosirii funcţiei pentru favorizarea cumnatei sale.

Chestionat mai departe despre angajarea cumnatei sale, preşedintele AEP a precizat că aceasta a fost „legală şi morală”.

Referitor la acţiunile ANI, Buică a explicat că este vorba „doar o sesizare cu privire la o suspiciune şi nu o constatare”.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul în cazul preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu Buică, pe care îl acuză de folosire a funcţiei pentru favorizarea cumnatei sale.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către CONSTANTIN-FLORIN MITULEŢU BUICĂ a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a emis, aprobat şi semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la Cabinetul vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente pe funcţia de consilier”, a transmis luni ANI.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026