Prima pagină » Local » Șeful Biroului Vamal, Dănuț Bolohan, a fost plasat în arest la domiciliu. La fel și subalternii săi – EXCLUSIV
Șeful Biroului Vamal, Dănuț Bolohan, a fost plasat în arest la domiciliu. La fel și subalternii săi - EXCLUSIV

Șeful Biroului Vamal, Dănuț Bolohan, a fost plasat în arest la domiciliu. La fel și subalternii săi – EXCLUSIV

24 nov. 2022, 18:52, 4 ,
în Local

Șeful Biroului Vamal, Dănuț Bolohan, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. De asemenea, subalternii săi au primit aceeași sentință.

 „În baza art.227 alin.1 Cod procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi în dosarul nr.83/P/2020, privind pe inculpaţii BOLOHAN DĂNUŢ, ANDREICA SIMONA, CULIPEI IULIAN ŞI TIMOFTE CRISTIAN.

BOLOHAN DĂNUȚ, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, se impune măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24.11.2022 până la data de 23.12.2022 inclusiv, constând în obligația impusă inculpatului de a nu părăsi imobilul în care locuieşte efectiv fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza și de a se supune obligațiilor stabilite de acesta.

2. ANDREICA SIMONA (fostă Constantineanu), cercetată pentru săvârâirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, se impune măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24.11.2022 până la data de 23.12.2022 inclusiv.

3. CULIPEI IULIAN, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, se impune măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24.11.2022 până la data de 23.12.2022 inclusiv.

4. TIMOFTE CRISTIAN, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, se impune măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24.11.2022 până la data de 23.12.2022 inclusiv”, potrivit DNA.

Dănuț Bolohan, şeful Biroului Vamal Iaşi, şi mai mulţi vameşi au fost reţinuţi în dosarul de corupţie DNA

Reamintim că Dănuț Bolohan, şeful Biroului Vamal Iaşi, şi mai mulţi vameşi au fost reţinuţi în dosarul de corupţie DNA cu un prejudiciu de 12 milioane de euro.

În perioada ianuarie 2022 – prezent, funcționari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iași (vamă internă), în schimbul primirii unor sume de bani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăți comerciale care importă produse textile din Turcia.

Prin intermediul acestor societăți comerciale ar fi fost importate articole de vestimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte tip sport și parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăților comerciale respective, precum și cu autovehicule tip cap tractor și semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Comentarii
  • Rau le-a mai facut. Asa prejudiciu de mare nerecuperat si stau acasa bine merci. Pentru alte cazuri semnalate in presa si pentru o gaina erau in puscarie si astia nu. Rusine pentru asa justitie.

  • Un avocat bun

    Apropos ca spuneai de ce nu dă pe goarna inregistrarile cu Damian…de la finante. Damian e prea puternic si va avea castig de cauza. Plus ca omul e in sustem si risca sa-si piarda pîinea. Simplu, coruptia castiga!!!

  • Daminuta e golanete si el si bursucul de la aeroportata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 septembrie 2026
19 septembrie 2026