Directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate, Ion Alexandru Simu, a fost fotografiat la începutul lunii iunie într-un hotel exclusivist din Istanbul purtând la mână un ceas care seamănă cu un model Richard Mille, brand ale cărui produse autentice pot ajunge la prețuri de câteva sute de mii de dolari, conform G4Media.
Imaginile au fost realizate într-un hotel de cinci stele din metropola turcă, unde tarifele pentru o singură noapte de cazare se ridică la câteva sute de euro. Contactat pentru explicații, șeful CFR a precizat că se afla în concediu împreună cu familia și că deplasarea nu a avut nicio legătură cu activitatea sa profesională.
În ceea ce privește ceasul, Ion Alexandru Simu susține că nu este un produs autentic, ci o copie cumpărată la un preț redus din Turcia. El afirmă că nu a investit sume importante în astfel de accesorii și că deține mai multe replici ale unor mărci de lux, achiziționate ocazional din piețe și magazine de suveniruri.
Directorul CFR, fotografiat într-un hotel exclusivist cu un Richard Mille
Nu este prima dată când apar întrebări legate de accesoriile purtate de directorul CFR. În trecut, acesta a fost fotografiat și cu un ceas care reproducea un model al celebrei mărci Patek Philippe, evaluat pe piața produselor originale la peste 100.000 de dolari. Și atunci, explicația oferită a fost aceeași: obiectul ar fi fost o replică achiziționată în Turcia la un preț modest.
Conducătorul companiei feroviare susține că nu a încercat niciodată să prezinte aceste ceasuri drept originale și că orice specialist ar putea constata rapid că este vorba despre copii. Totodată, el admite că purtarea unor astfel de accesorii poate genera confuzii și poate afecta imaginea instituției pe care o reprezintă, motiv pentru care spune că va fi mai atent în viitor.
Ion Alexandru Simu conduce CFR din 2021 și este considerat un apropiat al liderului PSD Sorin Grindeanu, fiind numit la conducerea companiei în perioada în care acesta ocupa funcția de ministru al Transporturilor.
Potrivit celei mai recente declarații de avere, șeful CFR deține mai multe proprietăți imobiliare, inclusiv case și terenuri în județul Caraș-Severin, un apartament în Timiș și un autoturism Mercedes-Benz. În 2024, veniturile sale salariale au depășit 429.000 de lei, iar disponibilitățile din conturi se ridicau la aproximativ 280.000 de lei.
Numele lui Ion Alexandru Simu a apărut și într-o anchetă a DNA, fiind pus sub urmărire penală în 2023 într-un dosar legat de presupuse nereguli administrative. Dosarul principal a fost clasat ulterior, însă o parte a cauzei a fost trimisă către alte structuri de parchet pentru continuarea cercetărilor privind posibile fapte de abuz în serviciu, potrivit G4Media.
Si care e problema, sa stie omul cat e ceasul, sa nu intarzie la sedinte.
Ceasurile de lux sunt acele obiecte burgheze purtate de proletariatul victorios, prin reprezentantii directiunii.