Marius Tucă scrie că șeful spionajului francez a făcut o vizită în România cu 2 zile înainte de al doilea tur al alegerilor.
„Nicolas Lerner, şeful spionajului francez, a făcut o vizită în România cu 2 zile înainte de al doilea tur al alegerilor, ne-au declarat surse oficiale care vor să-şi păstreze anonimatul.
Nicolas Lerner, şeful Direcției Generale pentru Securitate Externă (DGSE) a Franţei a fost într-o scurtă vizită în România miercuri, 14 mai 2025, în plină campanie electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România. Scopul vizitei? O întâlnire cu şefii Serviciilor Secrete din România, conform surselor care vor sâ-şi pâstreze anonimatul. Acesta a plecat în dupâ-amiaza aceleaşi zi în Republica Moldova. Poate pentru a verifica respectarea tuturor regulilor democratice de desfăşurare a scrutinului peste Prut.
Cu siguranţă ne aducem aminte că dl Lerner a mai fost implicat de curând într-o serie de dezvăluri fâcute chiar de Pavel Durov, şeful Telegram.
Pavel Durov, fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, l-a acuzat pe şeful agenţiei franceze de informaţii externe, Nicolas Lerner, că i-a cerut să interzică vocile conservatoare din România înaintea alegerilor de duminică, adăugând că a refuzat cererea, relatează Reuters.
„În primăvara acestui an, în Salon des Batailles de la Hôtel de Crillon, Nicolas Lerner, şeful serviciilor secrete franceze, mi-a cerut să interzic vocile conservatoare din România înaintea alegerilor. Am refuzat”, a scris Durov pe X, duminică seara. „Nu am blocat opozanţii din Rusia, Belarus sau Iran. Nu vom începe să o facem în Europa”, a transmis Durov.
Nicolas Lerner, figura enigmatică aflată la conducerea Direcției Generale pentru Securitate Externă (DGSE) a Franței, întruchipează esența conducerii serviciilor de informații moderne. Născut într-o lume a intrigilor și a geopoliticii, Lerner a urcat în rânduri pentru a deveni una dintre cele mai influente figuri ale informațiilor franceze”, scrie mariustuca.ro
Bonjour Roumanie, noul președinte este Macron !, bine ați venit în colecția de colonii africane a fostului imperiu !, Lerner este neam prieten cu Soroș , Netaniahu , Maia și Zelensky, normal că vor ține unul cu altul , români dormiți liniștiți , statul lucrează pentru voi …., ceva de no să fiți în stare să procesați
Mai du-te cu sursele tale…Or fi astia asa de slab pregatiti, atat de cretini, ca daca au de mers undeva, ii afla toata lumea. Mai ales unul ca tine. Nu mai stiti ce mizerii sa publicati, ce sa mai inventati sau sa scoateti din context…Dar na, trebuie sa traiti si voi din ceva, asta-i sursa de venit, vizualizarile si comentariile la aberatiile voastre.
Sataniștii nu se dezmint, noi nu mai suntem o țară liberă, ultimii trei șefi de stat ne-au fost impuși astfel, |chiorul/ciclopul de către SUA, Klauss de către nemți, iar poneiul ăsta șoroșist a fost instalat de francezi. Noi stăm ca proștii și-i apludăm cât ”bine” ne fac, ca să fim fericiți. Vai de acest neam, care are toată șansele să dispară definitiv!! Nu am putut niciodată să cred că se pot fura atâtea voturi, iar STS-ul a ”lucrat” și el, impecabil.