Prima pagină » National » Senatul organizează un eveniment pentru a promova parlamentarii de gen feminin din România. La conferinţă va fi prezent şi Klaus Iohannis

Senatul organizează un eveniment pentru a promova parlamentarii de gen feminin din România. La conferinţă va fi prezent şi Klaus Iohannis

01 nov. 2022, 09:11,
în National

La propunerea preşedintelui interimar Alina Gorghiu, astăzi, 01 noiembrie 2022, Senatul va organiza o Conferinţă internaţională la care va lua parte şi preşedintele Klaus Iohannis. Reuniunea va avea ca tema promovarea egalităţii de sex. Evenimentul este dedicat parlamentarilor de gen feminin ai statului român.

Potrivit informaţiilor furnizate de Senat pe site-ul oficial, la nivelul conferinţei vor fi făcute o serie de intervenţii din partea preşedintelui Klaus Iohannis. Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, Alina Gorghiu, presesedintele interimar al Senatului, nicolae Ciuca, premierul României, dar şi Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, vor fi şi ei prezenţi la eveniment. Aceştia vor interveni, de asemenea, pentru a face o serie de precizări.

Promovarea parlamentarilor de gen feminin în România

‘Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen că angajament naţional’ este titlul Conferinţei. Noul angajament naţional se va desfăşura sub organizarea Administrației Prezidențiale a României.

Dezbaterile aplicate din cadrul evenimentului vor fi principalele acţiuni înaintate. Acestea au drept scop potenţarea unor idei. Aptitudinile femeilor de la nivelul Parlamentului vor fi vizate în cadrul discuţiilor. Este necesară asigurarea deplină a egalităţii de şanse. Astfel, posturile de la conducere ar trebui să poată fi ocupate în egală măsură şi de femei.

Discriminările făcute pe baza diferenţelor de gen trebuie înlăturate. Posturile de la conducere trebuie să fie ocupate de persoane ce deţin competentele necesare, indiferent de sexul pe care îl au. Din păcate, la nivelul sferei politice femeile nu sunt prezente printre oamenii politici.

Conferinţa internaţională va aduce şi o serie de măsuri pentru a putea remedia problema. Eliminarea violenţei de orice gen față de femeile din sfera publică se va număra printre obiectivele evenimentului.

Structura conferinţei

Reuniunea va fi împărţită în patru sesiuni. Fiecare sesiune va include atât dezbateri cât şi prezentări. Printre temele întâlnite se vor regăsi: accesul femeilor în funcţii de conducere, egalitatea de gen la nivelul statului român, eliminarea discriminării şi a violenţei domestice, dar şi îmbunatăţirea legislaţiei în ceea ce priveşte aceste forme de discriminare.

În cadrul conferinţei o să fie lansată şi Platforma femeilor parlamentare din România, legislatura 2020 – 2024. Aceasta le va oferi o voce unitară femeilor pentru a putea aborda subiectul discriminării în contextele ce imlică acțiunea în cauză.

La reuniune vor fi prezente mai multe personalități din sfera politică.

Importanța eliminării discriminărilor

Eliminarea discriminărilor bazate pe gen trebuie înlăturate la nivelul tuturor păturilor sociale. Potrivit sociologului Virgil Leițoiu, stoparea violenței este capitală.

„Măsura civilizației unui popor poate fi dată și de modul în care aceast își tratează femeile. Discuția despre egalitatea de gen, combaterea discriminării femeilor și stoparea violenței asupra acestora este foarte veche. Din anii ’60 această preocupare pentru asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale femeilor a devenit o preocupare sistematică la nivel mondial, iar din 2010 prin înființarea UN Women, a căpătat și un aspect instituțional important și necesar la nivelul cel mai înalt”, a declarat Virgil Leițoiu.

Primele măsuri pentru înlăturarea discriminării la nivelul persoanelor de gen feminin au început să fie luate. Astăzi, 01 noiembrie 2022, Senatul va organiza o Conferinţă internaţională pentru promovarea parlamentarilor de gen feminin în România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2025
13 decembrie 2025
Articole similare
Noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași. Iată cine au fost cei vizați
02:00
Noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași. Iată cine au fost cei vizați
Un medic din Iași vorbește despre cazurile de lepră confirmate în România. Dr. Florin Roșu: „Situația actuală nu este una cu risc pentru populație”
02:00
Un medic din Iași vorbește despre cazurile de lepră confirmate în România. Dr. Florin Roșu: „Situația actuală nu este una cu risc pentru populație”
DSVSA Iași a dat primele amenzi înainte de sărbători. Inspectorii și-au pus mâinile în cap când au văzut produsele pe jos și că lipsesc documente
02:00
DSVSA Iași a dat primele amenzi înainte de sărbători. Inspectorii și-au pus mâinile în cap când au văzut produsele pe jos și că lipsesc documente
Pe această stradă din Iași, regulile de circulație sunt ignorate zilnic! Polițiștii au ridicat zeci de mașini, însă problema persistă: „Majoritatea aparțin studenților”
02:00
FOTO Pe această stradă din Iași, regulile de circulație sunt ignorate zilnic! Polițiștii au ridicat zeci de mașini, însă problema persistă: „Majoritatea aparțin studenților”
Apicultorii din Iași s-au săturat de măsurile luate împotriva lor: „Noi vrem să fim lăsați în pace. Politicienii au o problemă cu noi”
02:00
Apicultorii din Iași s-au săturat de măsurile luate împotriva lor: „Noi vrem să fim lăsați în pace. Politicienii au o problemă cu noi”
Investitorii din Iași încep să câștige procesele împotriva primăriei! Denisa Ionașcu, secretarul general, vinovată de haosul din urbanism
02:00
FOTO Investitorii din Iași încep să câștige procesele împotriva primăriei! Denisa Ionașcu, secretarul general, vinovată de haosul din urbanism
Gaborul încalcă ordinul de protecție?
02:00
Gaborul încalcă ordinul de protecție?
După ani de așteptări, primăria intervine pe strada Văleni! Drumul va fi închis până la finalul anului. Mihai Chirica: „Rețeaua de canalizare este funcțională, dar sunt convins că nu pentru multă vreme”
02:00
FOTOVIDEO După ani de așteptări, primăria intervine pe strada Văleni! Drumul va fi închis până la finalul anului. Mihai Chirica: „Rețeaua de canalizare este funcțională, dar sunt convins că nu pentru multă vreme”
Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
02:00
FOTO Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
Dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iași, prima reacție cu privire la situația de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași
01:06
FOTO Dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iași, prima reacție cu privire la situația de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași