Emil Gânj a fost condamnat la detențiune pe viață de Tribunalul Mureș, într-un dosar care a șocat opinia publică, după ce a fost acuzat că și-a ucis fosta iubită într-un mod extrem de violent. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată prin apel.
Deși a fost judecat în lipsă, instanța a aplicat pedepsele maxime pentru toate faptele reținute în sarcina sa, iar în urma contopirii acestora a rezultat pedeapsa unică a detenției pe viață. Pe lângă condamnare, bărbatul a fost obligat să achite daune morale de 510.000 de euro către familia victimei.
Condamnări multiple pentru fapte extrem de grave
Instanța a stabilit pedepse separate pentru fiecare infracțiune:
- detențiune pe viață pentru omor calificat
- 7 ani de închisoare pentru distrugere prin incendiere
- 3 ani de închisoare pentru profanare de cadavre
În final, conform legislației în vigoare, a rămas aplicată doar pedeapsa maximă, detențiunea pe viață, fără posibilitatea cumulării suplimentare.
Conform Codului Penal, o astfel de condamnare permite eventualitatea eliberării condiționate doar după executarea a minimum 20 de ani de detenție.
Pe lângă condamnare, judecătorii au impus și măsuri complementare. După eventuală eliberare, Emil Gânj nu va avea voie timp de cinci ani să se apropie la mai puțin de 100 de metri de membrii familiei victimei.
Rudele femeii ucise au fost menținute în calitate de „părți civile vulnerabile”, având posibilitatea de a solicita protecție suplimentară la nivel european.
Fapta care a dus la condamnare
Tragedia a avut loc în vara anului 2025, în localitatea Miheșu de Câmpie, unde bărbatul ar fi încălcat un ordin de protecție emis anterior. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pătruns în locuința fostei sale partenere, Anda Gyurca, după ce ar fi forțat accesul prin distrugerea ușii și a geamurilor. Acolo ar fi atacat victima cu un topor, provocându-i moartea.
Ulterior, ar fi incendiat locuința și corpul victimei, într-o încercare de a ascunde urmele faptei.
Deși a fost dat în urmărire națională și internațională, Emil Gânj nu a fost găsit nici după aproape zece luni de la comiterea crimei. În tot acest timp, polițiștii și jandarmii au desfășurat acțiuni de căutare extinse, inclusiv pe baza unor sesizări venite de la cetățeni care au semnalat posibile apariții ale acestuia.
Niciuna dintre aceste intervenții nu s-a finalizat însă cu localizarea sau prinderea sa.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, nu este la prima condamnare pentru fapte grave. În trecut, acesta a fost condamnat pentru omor calificat și a executat o parte din pedeapsă înainte de a fi eliberat condiționat în 2020.
Eliberarea sa a fost urmată, ani mai târziu, de noua faptă extrem de violentă pentru care a fost condamnat acum la detențiune pe viață.
Autoritățile continuă căutările pentru prinderea sa.