O tragedie greu de imaginat a zguduit o familie de pe insula grecească Zakynthos, unde un copil de doar doi ani și-a pierdut viața în urma unui atac produs chiar în curtea casei. Leon Dulia, un băiețel care împlinise recent doi ani, a murit la scurt timp după ce s-a apropiat de un câine pe care părinții îl adoptaseră temporar.
Sfârșit tragic al unui băiețel de doi ani! Micuțul a fost sfâșiat de câinele adoptat de familie
Mama copilului, Robbie Deeth, în vârstă de 32 de ani, a povestit cu durere că totul s-a petrecut extrem de rapid. În lipsa ei și a soțului, care se aflau pentru câteva momente în interiorul locuinței, câinele, legat în grădină, s-a năpustit asupra copilului. Ea a explicat că atacul a durat mai puțin de jumătate de minut și că nu a existat timp pentru a interveni. Potrivit relatărilor din presa locală, incidentul s-a produs la doar câteva zile după ce Leon își sărbătorise aniversarea, pe 27 noiembrie.
Părinții tocmai se întorseseră de la cumpărături când a avut loc tragedia. Mama bănuiește că zgomotele provocate de vânătorile din pădurile din apropiere ar fi putut speria animalul, declanșând un comportament complet neașteptat. Câinele era ținut în curte cu un lanț lung, iar până în acel moment nu dăduse niciun semn de agresivitate.
Cu vocea frântă, Robbie și-a descris fiul ca fiind un copil extrem de blând și luminos, care cucerea pe oricine îl întâlnea. Ea a spus că Leon era iubit nu doar de familie, ci și de oameni care, în mod obișnuit, nu se simțeau atrași de copii, datorită felului său deschis și zâmbetului permanent. În același timp, mama a subliniat că pitbull-ul fusese salvat anterior de soțul ei, după ce fusese găsit într-o stare deplorabilă, și că nu manifestase niciodată un comportament periculos. Din contră, copilul se jucase de multe ori cu animalul, îl mângâiase, iar câinele reacționase calm și afectuos. „Ceva s-a schimbat brusc”, a spus ea, explicând că totul s-a petrecut în intervalul scurt în care ea intrase în casă.
Familia adoptat câinele din dorința de a-l salva
Tatăl copilului, Loukas, a vorbit la rândul său despre momentul în care a realizat ce s-a întâmplat. El a spus că a adoptat câinele din dorința de a-l salva, fără să își poată imagina că va urma o asemenea tragedie. A rememorat clipele în care și-a ridicat fiul în brațe, spunând că micuțul l-a privit și i-a zâmbit pentru ultima oară înainte de a-și pierde cunoștința.
Mama a descris și cursa disperată spre spital, atunci când serviciile de urgență au intervenit. Ea a spus că personalul medical l-a preluat rapid pe Leon și l-a transportat la unitatea medicală principală de pe insulă, însă, în adâncul sufletului, a simțit că șansele erau minime. Medicii au confirmat ulterior că rănile suferite au fost incompatibile cu viața. La câteva zile după tragedie, mama mărturisea că încă nu reușise să-și vadă copilul.
Autoritățile au precizat că animalul fusese găsit pe stradă cu aproximativ două luni înainte de incident și că familia îl adăpostise temporar până la găsirea unei soluții definitive. Părinții mai aveau în grijă și alți câini, atât în locuință, cât și într-un adăpost aflat vizavi de casă. După atac, câinele a fost preluat, iar ancheta este în desfășurare pentru a stabili exact circumstanțele tragediei.
Reprezentanții adăpostului de animale au transmis un mesaj public, exprimându-și profundul regret și cerând respectarea intimității familiei. Aceștia au ținut să precizeze că animalul implicat în incident nu provenea din adăpostul lor și că tragedia nu s-a petrecut la locația unde sunt îngrijiți câinii salvați. Mesajul s-a încheiat cu un apel la empatie și discreție, în contextul unei pierderi considerate devastatoare pentru întreaga familie.