Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a fost depus la Biserica Cotroceni, unde are loc ceremonialul funerar de stat. Catafalcul a fost păzit permanent de patru militari din Garda de Onoare, care s-au schimbat la fiecare 20 de minute, într-un ritm solemn.
Această tradiție militară, simbol al respectului și demnității, subliniază statutul istoric al celui care a fost primul președinte al României post-comuniste.
Începând de miercuri seară, numeroși oficiali și foști colaboratori i-au adus un ultim omagiu lui Ion Iliescu. Printre cei prezenți la Cotroceni s-au numărat Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Emil Constantinescu, Paul Stănescu, Cătălin Predoiu și Alexandru Rogobete. Spațiul a fost deschis și pentru cetățenii de rând, care au avut posibilitatea de a se reculege și de a aprinde o lumânare în memoria celui care a condus România într-o perioadă definitorie a tranziției democratice.
Sicriu din lemn masiv, de lux pentru Ion Iliescu, fost președinte al României
Potrivit Gabrielei Lucuțar, cunoscută în mediul funerar ca „Regina sicrielor”, trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu a fost așezat într-un sicriu de lux, model „Lincoln”, realizat din lemn masiv, culoare mahon, cu finisaje cherry patina. Prețul estimat al unui astfel de sicriu poate ajunge până la 5.000 de euro, în funcție de esența lemnului și detaliile interioare.
„Este un model de înaltă clasă, demn de o personalitate marcantă a statului român”, a declarat aceasta pentru Click!.
Pe coroanele de flori depuse la Cotroceni s-a remarcat una albă, simplă și profund emoționantă, semnată de soția fostului președinte. Mesajul: „Odihnește-te în pace! Cu adâncă durere, Nina”, a fost văzut de mulți ca o mărturie tăcută a unei legături discrete și trainice, care a rezistat de-a lungul deceniilor.
Ion Iliescu, înmormântat cu onoruri militare
Ion Iliescu a murit marți, 5 august 2025, la ora 15:55, la vârsta de 95 de ani. Medicii au confirmat că în ultimele două zile viața fostului președinte s-a stins treptat, după o perioadă lungă de spitalizare.
Funeraliile de stat au loc pe parcursul a două zile – 6 și 7 august. Joi dimineață a fost oficiată o slujbă religioasă la Biserica Palatului Cotroceni, iar apoi cortegiul funerar s-a pus în mișcare spre Cimitirul Militar Ghencea III, unde va avea loc înhumarea, într-un cadru restrâns. Ceremonia militară include onoruri din partea Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, intonarea imnului național și amplasarea sicriului pe un afet de tun.
Așa cum prevede protocolul funeraliilor de stat, accesul publicului în zona cimitirului este limitat, iar la înmormântare vor participa doar membrii familiei și câțiva apropiați.
Ion Iliescu rămâne o figură care continuă să dividă opinii în societatea românească – pentru unii, simbol al tranziției democratice; pentru alții, o umbră a trecutului comunist. Indiferent de percepții, plecarea sa marchează încheierea unei epoci istorice și politice definitorii pentru România post-1989.