Președintele Alianței pentru Unirea Românilor George Simion s-a delimitat de violențele care au dominat marți Capitala la protestul fermierilor. Acesta a subliniat că acuzațiile sunt o „înscenare” venită din partea unui „regim ilegitim”, relatează Mediafax.
George Simion a comentat marți afirmațiile liderilor politici care au susținut că protestul fermierilor a fost o încercare de destabilizare a ordinii publice, declarând că se încearcă distragerea atenției de la problemele cu care se confruntă cetățenii.
„Mai lipsește să spună că au venit omuleții verzi și rușii. AUR și Călin, Georgescu, am tot auzit. Mi se pare că nu înțeleg nimic, acești domni care vor să controleze narativul. Oamenii s-au săturat, de asta au ieșit în stradă. Și n-au fost doar oierii, n-au fost doar agricultorii. Au fost români supărați”, a declarat Simion la „Marius Tucă Show”, emisiune găzduită de Gândul.
Simion susține că a evitat protestul pentru a nu fi acuzat de instigare
Liderul AUR a explicat că a anticipat încercarea de a-i fi atribuită vina pentru tensiuni, motiv pentru care a ales să nu participe la manifestația din Piața Victoriei.
„Cineva mi-a spus, știam ce se pregătește. Am fost la 200-300 de metri de locația protestului pe tot parcursul zilei până să vin la dumneavoastră. Dar evident, dacă făceam un pas spre piață alături de colegii mei, care au fost în număr mare, eram pe toate canalele. Iată, s-a dovedit că Simion a deturnat protestul ciobanilor”, a mai spus Simion.
Comparația lui Simion cu protestul din 10 august 2018
Președintele AUR a făcut o paralelă între manifestația de marți și protestul din 10 august 2018, afirmând că există cauze similare care i-au determinat pe români să iasă în stradă.
„Nu e nicio diferență între protestul de astăzi și protestul din 10 august. Multe din cauzele care i-au făcut pe români să iasă și atunci și astăzi în stradă sunt aceleași. Iar aparatul represiv, identic. Sunt oameni care au bătut sute de kilometri, mulți au venit din diaspora, mii de kilometri, care acum sunt arătați pe toate posturile sistemului, ca fiind instigatorii, protestatarii violenți, sunt, în opinia mea, luptători pentru democrație, în măsura în care și protestatarii din 10 august au fost luptători pentru democrație”, a mai precizat liderul AUR.
Cine sa creada ce latra hauristul sef de galerie ? Numai cu bata in mana e capabil si gargara. In rest e un cioban….