Prima pagină » National » Sindicaliștii de la „Meridian“ acuză măsurile de austeritate: „Este neconstituţional şi inacceptabil“

Sindicaliștii de la „Meridian“ acuză măsurile de austeritate: „Este neconstituţional şi inacceptabil“

24 ian. 2021, 17:57,
în National

Confederaţia Sindicală Naţională Meridian condamnă măsurile de austeritate adoptate de Guvernul României la sfârşitul anului 2020 şi le consideră ca fiind imorale şi injuste pentru lucrătorii din România.

Reprezentanţii Confederaţiei semnalează că duminică, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, adunările ad-hoc ale lucrătorilor şi pensionarilor civili şi militari protestează împotriva deciziilor abuzive luate de „epigonii politici ai zilelor noastre”, în faţa Guvernului României, în faţa sediilor mai multor ambasade şi instituţii relevante din administraţia publică centrală.

Sindicaliștii resping măsurile fiscal bugetare

Organizaţiile sindicale din structura CSN MERIDIAN nu sunt de acord cu măsurile fiscal bugetare prevăzute, atât de OUG nr. 226/2020, cât şi cu orice alte măsuri pe care Guvernul României ar putea să le aibă în vedere, în perioada următoare, pentru îngheţarea salariilor şi pensiilor în anul 2021 sau pentru prorogarea unor termene de aplicare a legilor în vigoare cu impact bugetar pentru anul 2021.

„Măsurile de austeritate adoptate de Guvernul României erau de aşteptat după un an în care guvernarea şi economia ţării a fost lăsată la cheremul unui misterios Grup de Comunicare Strategică, pe care nu l-a votat nimeni şi care a adoptat decizii în mod abuziv, substituindu-se organismelor politice democratice, care sunt constituite prin votul direct al cetăţenilor României.

Este neconstituţional şi inacceptabil ca Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Statutul personalului feroviar, Statutul personalului silvic, Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi alte acte normative care privesc nu numai drepturile lucrătorilor şi pensionarilor, dar chiar şi drepturile unor mici întreprinzători autohtoni, să fie modificate din pix doar de Guvernul României, fără un control democratic al Parlamentului României”, spun sindicaliştii.

Listă lungă de doleanțe

Alte cerinţe adresate Guvernului sunt:

  • să asigure dezvoltarea unui transport feroviar modern în România prin investiţii în infrastructură şi prin achiziţia de trenuri electrice noi (100 rame electrice noi) din fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020 şi alte 200 de trenuri noi din fonduri europene pe exerciţiul financiar 2021-2027;
  • să continue implicarea activă în problemele tranziţiei energetice în bazinele carbonifere din România, iar în ceea ce priveşte Valea Jiului şi Complexul Energetic Hunedoara, să asigure respectarea drepturilor minerilor aşa cum sunt ele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor restante folosind Fondul de Rezervă de la nivelul Guvernului şi să urgenteze realizarea Complexului Energetic Valea Jiului,
  • să aloce fondurile necesare pentru funcţionarea industriei de apărare, prin aprobarea Organigramei de avarie din Legea 232 din 2016 privind industria naţională de apărare, conform necesarului transmis deja Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi să asigure comenzile pentru această industrie strategică, de la instituţiile din componenţa Forţelor Sistemului Naţional de Apărare (FSNA),
  • să se preocupe de funcţionarea Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor, atât prin anularea art. 1 alin. 1 şi 3 din O.U.G. nr. 226/30.12.2020 şi aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 153/2017, respectiv creşterea anuală a salariilor de bază, salarizarea la nivelul maxim aflat în plată a tuturor angajaţilor, acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă în conformitate cu legislaţia actuală, cât şi prin deblocarea organizării concursurilor pentru posturile vacante, întrucât sunt activităţi (laboratoarele de calitate a apelor, formaţiile de lucru de exploatare baraje – elemente ale infrastructurii critice naţionale, dispeceratele care asigură monitorizarea exploatării barajelor, monitorizarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase, staţiile hidrologice), locuri de muncă, unde din cauza lipsei de personal nu vor mai putea fi acreditate sau nu mai prezintă siguranţă;
  • să „nu lase de izbelişte” aeroporturile regionale din România şi să menţină personalul specializat.
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iulie 2026
02 iulie 2026
Articole similare
Atac cumplit la o zi după expirarea ordinului de protecție! O femeie a fost înjunghiată de fostul soț
16:20
Atac cumplit la o zi după expirarea ordinului de protecție! O femeie a fost înjunghiată de fostul soț
A vrut fotografia perfectă și a plătit cu viața! Cădere fatală de aproape 150 de metri
16:16
VIDEO A vrut fotografia perfectă și a plătit cu viața! Cădere fatală de aproape 150 de metri
TUIASI deschide poziții de doctorat în microelectronică, cu oportunități de angajare în proiecte europene IPCEI
15:45
TUIASI deschide poziții de doctorat în microelectronică, cu oportunități de angajare în proiecte europene IPCEI
Fiica de 2 ani a unei influencerițe din SUA, diagnosticată cu cancer! Boala s-a extins, tratamentul a început de urgență
15:17
FOTO Fiica de 2 ani a unei influencerițe din SUA, diagnosticată cu cancer! Boala s-a extins, tratamentul a început de urgență
Senatorul AUR Petrișor Peiu avertizează: Eliminarea IMCA fără măsuri clare va goli bugetul statului în favoarea multinaționalelor
15:11
Senatorul AUR Petrișor Peiu avertizează: Eliminarea IMCA fără măsuri clare va goli bugetul statului în favoarea multinaționalelor
Studio BZI LIVE despre universul fascinant al arheologiei! Transmisiune exclusivă de pe celebrul șantier de la Cucuteni – Băiceni, județul Iași alături de conf. univ. dr. Vasile Cotiugă, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Vor fi și invitați surpriză
15:00
Studio BZI LIVE despre universul fascinant al arheologiei! Transmisiune exclusivă de pe celebrul șantier de la Cucuteni – Băiceni, județul Iași alături de conf. univ. dr. Vasile Cotiugă, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Vor fi și invitați surpriză
Studio-Analiză BZI LIVE alături de invitatul special permanent Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor publice respectiv Fondurilor europene
15:00
Studio-Analiză BZI LIVE alături de invitatul special permanent Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor publice respectiv Fondurilor europene
Studio-Politic BZI LIVE permanent cu liderul și președintele Partidului S.O.S. România Diana Șoșoacă, europarlamentar român neafiliat în Parlamentul European
15:00
Studio-Politic BZI LIVE permanent cu liderul și președintele Partidului S.O.S. România Diana Șoșoacă, europarlamentar român neafiliat în Parlamentul European
Absolvenții Pedagogiei Artelor Plastice și Decorative din Iași își prezintă proiectele de licență în expoziția „EPILOG”
14:57
Absolvenții Pedagogiei Artelor Plastice și Decorative din Iași își prezintă proiectele de licență în expoziția „EPILOG”
Expoziția „mai vine cineva?” reunește creațiile absolvenților promoției 2026 de la Arte Textile din Iași
14:55
Expoziția „mai vine cineva?” reunește creațiile absolvenților promoției 2026 de la Arte Textile din Iași