Prima pagină » Actualitate » Sindicaliștii din transportul public din România amenință cu grevă generală în toată țara
Sindicaliștii din transportul public din România amenință cu grevă generală în toată țara

Sindicaliștii din transportul public din România amenință cu grevă generală în toată țara

21 ian. 2022, 12:09,
în Actualitate

Este grevă generală în București după ce angajaţii de la STB au anunțat că nu vor mai ieși la stradă. Acţiunea a stârnit un ecou național, iar președintele Federației Transportatorilor și Serviciilor Publice din România anunță că acest lucru s-ar putea întâmpla în toată țara.

Vă aducem aminte faptul că de două zile transportul public de suprafață din București nu mai funcţionează, asta în pofida faptului că o decizie a Tribunalului București a arătat că protestul este organizat în mod ilegal.

Sindicaliștii din transportul public din România amenință cu greva generală

Conform unui mesaj postat de Ioan Zâmbea, sindicaliștii din transportul public din România ar putea intra în grevă generală în semn se solidaritate cu colegii de la STB. Federația Transportatorilor și Serviciilor Publice din România are în componentă cele mai importante societăţi de transport public. Vorbim despre Arad, Braşov, Constantă, Craiova, Galați, laşi, Ploieşti, Sibiu, Slatina, Suceava, Tg. Jiu, Tulcea și Vaslui.

„Atragem atenția autorităților, la nivel naţional, că dacă nu se rezolvă situația Contractelor Colective de Muncă, situație ținută intenţionat sub control pentru motivele Pandemiei și a Legii Bugetului , VOM OPRI TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL, URBAN ȘI METROPOLITAN ÎN TOATĂ ȚARA!!!
Ne-a ajuns cuţitul la os și nu mai vrem să muncim că sclavii pentru niște salarii mizere, nu ne sunt respectate minimul de drepturi nici măcar acela „de a avea un trai decent şi sănătos”. Totodată îmi cer scuze dacă am cerut prea mult.
Au ieşit în stradă poliţiştii, jandarmii, profesorii, angajații din sanitas, acum noi transportatorii ….. cine mai urmează ???
Alooooooooooo!!! România!!! Trezește-te!!!, este mesajul preşedintelui FTSP, Ioan Zbârnea.

Șoferii STB au intrat în grevă generală și refuză să iasă la stradă

Este a doua zi de proteste organizate de șoferii STB care refuză să mai iasă la stradă. Asta în condiţiile în care Tribunalul București a decis că greva este una ilegală. Totuşi, sindicaliștii susţin faptul că s-au săturat de condiţiile în care lucrează, de faptul că autobuzele nu au piese de schimb și de salariile mici din sistem. Aceștia vor majorări de salarii în cuantumul de 200 de lei dar și demiterea directorului STB. În replică, directorul STB a afirmat că totul este o acţiune ilegală, că nu îşi va prezenta demisia, și că deja sunt mai multe dosare penale în lucru :

Această grevă este ilegală în condiții de pandemie. Sunt documente care vor sta la baza unei plângeri penale și va fi contra unor lideri de sindicat. Angajații sunt manipulați de către sindicat. Cred că angajații vor să își păstreze locul de muncă. Dacă vor majorări salariale trebuie să presteze activitatea. Angajații noștri au contract colectiv de muncă valabil, au drepturile respectate și trebuie să își îndeplinească obligațiile. explica Adrian Criț.

 

Primarul Nicușor Dan a anunțat că întreaga situație are iz politic și că nu va negocia în niciun fel cu liderii de sindicat, dar îi așteaptă pe șoferi să vină la discuții pentru a putea ca traficul public din București să revină la parametri normali.

Judecata soților Ceaușescu

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iunie 2026
30 iunie 2026